CFR Călători suplimentează rezerva de locomotive pe fondul ploilor torențiale

CFR Călători suplimentează începând de sâmbătă, până luni, în contextul avertizărilor Cod roşu şi portocaliu de instabilitate atmosferică, rezerva de locomotive din depouri şi staţii pentru intervenţii rapide în situaţii deosebite generate de condiţiile climatice extreme (intensificări ale vântului, ploi torenţiale, călduri excesive etc), informează compania printr-un comunicat.
AGERPRES - Dum, 31 iul. 2022, 08:28
CFR Călători suplimentează rezerva de locomotive pe fondul ploilor torențiale

Astfel, rezerva de locomotive va fi suplimentată cu câte o locomotivă Diesel aptă pentru remorcare trenuri de călători şi personal pentru deservirea acestora în depourile/staţiile Timişoara, Arad, Cluj, Braşov, Suceava, Craiova şi Drobeta – Turnu Severin.

„CFR Călători urmăreşte atent evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară şi asigurarea locomotivelor Diesel necesare pentru intervenţie”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, au fost impuse de către CFR SA restricţii de viteză pentru derularea traficului de călători în condiţii de siguranţă. Această măsură este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

Astfel, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo ce au implicaţii asupra derulării traficului feroviar de călători, pot să apară modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri, subliniază compania.

Te-ar mai putea interesa și
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții privind închiderea fabricilor germane și reducerile salariale, dar rămân......
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...