Creşterile salariale din sectorul privat au încetinit în acest an la 4,6%

Creşterile salariale din sectorul privat au încetinit în acest an la 4,6%, de la 5,1% în 2012, dar s-au plasat peste rata inflaţiei, potrivit studiului salarial şi de beneficii PayWell, realizat de compania de audit şi consultanţă PwC România.
Economica.net - Dum, 25 aug. 2013, 10:02
Creşterile salariale din sectorul privat au încetinit în acest an la 4,6%

„Temperarea creşterilor salariale nominale se poate observa la nivelul tuturor sectoarelor analizate în cadrul studiului PayWell, cu excepţia IT&C, dar sectoarele cu creştere salarială reală (peste inflaţie) sunt cele de producţie (auto, industrială), de bunuri de larg consum, distribuţie, IT&C şi farmaceutice, în timp ce companiile din sectorul bancar şi retail au aplicat creşteri salariale sub nivelul inflaţiei”, se arată într-un comunicat al companiei.

Nivelurile cele mai ridicate ale creşterilor medii salariale au fost alocate managementului (4,9%), urmate de personalul de suport (4,7%) şi personalul operaţional şi de vânzări (4,5%).

„În ultimii ani, creşterile salariale efective au fost semnificativ mai mici decât cele planificate în anul anterior, iar pentru anul următor tendinţa continuă: doar 28% dintre companiile participante la studiul PayWell şi-au stabilit deja o politică de creşteri salariale, procentul mediu fiind cel mai redus din ultimii 5 ani: doar 5,2%. Acest fapt reflectă deopotrivă ancorarea aşteptărilor inflaţioniste într-o zonă mai redusă, dar şi menţinerea unei atitudini prudente, angajatorii fiind foarte atenţi la evoluţia economică şi nemaifiind dispuşi să crească costurile salariale decât în limita câştigurilor de productivitate”, a declarat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.

În ceea ce priveşte componenta salarială variabilă, mai mult de jumătate dintre companiile participante la studiu acordă bonusuri de performanţă. Aceste stimulente sunt mai frecvente pentru management, fiind oferite de 52% dintre respondenţi, în timp ce mai mult de o treime oferă aceste bonusuri pentru personalul operaţional şi de vânzări.

Nivelul mediu efectiv plătit însă al bonusului de performanţă a fost mai scăzut decât cel planificat şi variază între jumătate de salariu şi patru salarii lunare.

Numărul de companii care oferă prime fixe este de asemenea în scădere faţă de anii anteriori. Conform ediţiei de anul acesta a studiului, doar 28% dintre companiile participante oferă prime fixe tuturor categoriilor de angajaţi. Acest tip de prime este oferit de obicei în sectoarele cu activitate de producţie, ca urmare a clauzelor incluse în contractul colectiv de muncă. Bonusurile fixe pot fi atât sume predeterminate, valoarea lor variind între 200 lei şi 1.500 lei, cât şi procent din salariu, iar în acest caz valoarea medie este echivalentul unui salariu lunar.

În privinţa principalelor beneficii oferite pe piaţa din România, s-a observat o creştere a numărului de companii care oferă beneficii legate de stilul de viaţă al angajaţilor, de exemplu activităţi sportive, în timp ce pentru celelalte categorii de beneficii -sociale, de siguranţă, etc- se păstrează tendinţa de scădere din anii anteriori.

Potrivit studiului citat, structura pachetului total de remunerare s-a schimbat în sensul creşterii componentei variabile (bonusurile de performanţă şi comisioanele din vânzări) simultan cu scăderea ponderii salariului fix garantat în pachetul de remunerare, în timp ce ponderea beneficiilor rămâne aceeaşi ca anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un comunicat de presă în care cere apăsat tuturor partidelor pro-ccodentale......
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...