Accizele la ţigări și impozitele pe venituri din jocuri de noroc cresc în august. Modificări și pentru contractele part-time

Majorarea accizelor la tutun şi băuturi alcoolice, creşterea impozitelor pe veniturile din jocuri de noroc şi raportarea la salariul minim a contribuţiilor sociale pentru contractele part - time sunt câteva dintre modificările fiscale care se vor aplica din 1 august.
AGERPRES - Dum, 31 iul. 2022, 11:27
Accizele la ţigări și impozitele pe venituri din jocuri de noroc cresc în august. Modificări și pentru contractele part-time

Potrivit Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal, începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de către persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.

De la această prevedere sunt exceptate câteva categorii de persoane, printre care elevii, studenţii cu vârsta pâna la 26 de ani, persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii, persoanele care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de baza minim brut pe ţară.

În ceea ce priveşte veniturile din jocuri de noroc, cotele de impozit vor fi modificate astfel: 3% până la 10.000 lei inclusiv; 300 lei + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 lei; 11.650 lei + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 lei. Impozitul datorat se va determina la fiecare plată.

Pentru ţigarete, acciza totală se majorează la 594,97 lei/1.000 ţigarete, de la 563,97 lei/1000 ţigarete.

Printre modificările care vor intra în vigoare de la 1 august se numără şi reducerea la 10.000 de lei a pragului pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor.

Ordonanţa de modificare a Codului fiscal a fost adoptată de Guvern în 15 iulie.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...