Indonezia şi SUA au început un exerciţiu militar comun în apropierea insulei Sumatra

Mii de soldaţi indonezieni şi americani au început luni un exerciţiu militar comun care vizează, potrivit Washingtonului, să promoveze ''cooperarea regională'' pe fondul tensiunilor cu China, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 01 aug. 2022, 09:49
Indonezia şi SUA au început un exerciţiu militar comun în apropierea insulei Sumatra

La exerciţiu, numit ‘Super Garuda Shield’, iau parte cel puţin 4.000 de soldaţi americani şi indonezieni, urmând să fie prezente şi forţe australiene, singaporeze şi japoneze. Japonia participă pentru prima oară la aceste aplicaţii militare anuale.

Exerciţiul se desfăşoară pe insula Sumatra şi pe insulele Riau, o provincie indoneziană situată în apropiere de Singapore şi Malayezia, înaintea unui turneu asiatic al preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care ar putea cuprinde şi o vizită în Taiwan.

Generalul maior Stephen G. Smith, care va conduce operaţiunile la sol din cadrul exerciţiului, le-a transmis jurnaliştilor vineri, la Jakarta, că acţiunea nu trebuie percepută ca răspuns la tensiuni. „Acest exerciţiu nu este o ameninţare şi nu trebuie perceput ca o ameninţare pentru nimeni, nicăieri. Este pur şi simplu un exerciţiu armată cu armată”, a spus el.

Exerciţiul militar comun americano-indonezian se va încheia în 14 august.

O ceremonie de deschidere cu toate ţările participante va avea loc miercuri, potrivit unui oficial indonezian.

Canada, Franţa, India, Malayezia, Coreea de Sud, Papua-Noua Guinee, Timorul Oriental şi Regatul Unit participă la exerciţiu în calitate de observatori.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...