Valoarea acestor planuri de finanţare, care includ oferte publice iniţiale, emisiuni de obligaţiuni, împrumuturi şi achiziţii, se ridică la peste 254 de miliarde de dolari. Cele două Americi au înregistrat cel mai mare număr de tranzacţii (184) care au fost amânate sau anulate, o cifră dublă faţă de cea înregistrată în alte regiuni ale globului.
Numărul mare de tranzacţii amânate sau anulate în cazul celor două Americi se datorează în special încetinirii de pe piaţa de equity, în condiţiile în care începând in ianuarie şi până acum au fost anulate 136 de planuri de oferte publice iniţiale, reprezentând două treimi din numărul total al listărilor abandonate la nivel global.
Pe piaţa de împrumuturi, debitorii se confruntă în continuare cu provocări în a strânge fonduri, cu 103 tranzacţii cu o valoare de cel puţin 64 de miliarde de dolari fiind amânate sau anulate de la începutul anului. În luna iulie s-a înregistrat şi prima tranzacţie de tip Schuldschein (instrument de finanţare a unei afaceri, de tipul obligaţiunilor, specific pieţei germane – n.r.), care a fost amânată din cauza crizei energetice din Europa.
Numărul emisiunilor de obligaţiuni care au fost amânate până acum în acest an depăşeşte numărul total înregistrat pentru întregul an 2021 sau în momentul de vârf al pandemiei.