Iranul dă asigurări că are capacitatea tehnică de a produce o bombă nucleară

Iranul dispune de capacitatea tehnică de a produce o bombă atomică, dar nu are nicio intenţie să facă acest lucru, a susţinut luni şeful agenţiei iraniene pentru energie atomică, Mohammad Eslami, citat de agenţia de presă Fars, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 01 aug. 2022, 11:00
Iranul dă asigurări că are capacitatea tehnică de a produce o bombă nucleară

Eslami a reiterat comentariile făcute în luna iulie de Kamal Kharrazi, consilier al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Afirmaţiile lui Kharrazi sugerau că Teheranul ar putea fi interesat să se doteze cu arme nucleare, lucru negat în mod constant de Iran în trecut.

”Aşa cum a menţionat dl. Kharrazi, Iranul are capacitatea tehnică de a construi o bombă atomică, dar un asemenea program nu se află pe agendă”, a spus Mohammad Eslami.

Iranul deja produce deja uraniu îmbogăţit la 60%, mult peste plafonul de 3,67% stabilit în acordul internaţional încheiat în 2015 de Teheran şi marile puteri. În 2018, fostul preşedinte american Donald Trump a retras SUA din acordul respectiv.

Documentul semnat în 2015 de Iran, pe de o parte, şi SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China, pe de altă parte, este o înţelegere politică, nu un tratat cu obligativitate juridică. El prevede ridicarea sancţiunilor economice internaţionale împotriva Iranului în schimbul impunerii unor limite stricte programului său nuclear care ar trebui să-l împiedice să se doteze cu bomba atomică.

Pentru producerea unei bombe de acest fel este nevoie de uraniu îmbogăţit la 90%.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...