Contractul pentru execuția lotului 1 Dumbrava – Mizil al Autostrăzii Ploiești – Brașov a fost semnat pe 31 iulie, la Palatul Victoria. Cei 21 de kilometri ai acestui lot din A7 vor fi construiți de asocierea Pizzarotti – Retter.
Proiectul include construcția a 14 poduri și a unui pasaj în lungime de 550 m.
Asocierea de constructori are la dispoziție 20 de luni, potrivit contractului de 1,468 miliarde de lei, fără TVA, finanțat prin PNRR.
Pe 19 iulie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că a fost emis Ordinul de Începere pentru construirea primilor 28,35 de kilometri ai A7 (secțiunea din Muntenia). Este vorba de lotul Mizil – Pietroasele din tronsonul Ploiești – Buzău al Autostrăzii Moldovei.
„Lotul 2 (Mizil – Pietroasele) al secțiunii de Autostradă Ploiești – Buzău va intra în execuție în mai puțin de o lună (11 august 2022)”, a menționat atunci șeful Transporturilor.
Potrivit lui, asocierea româno – bulgară SC CONI SRL – TRACE GROUP are la dispoziție 20 de luni și peste 1,24 miliarde de lei (fără TVA) pentru a construi acest lot, care include 20 de poduri.
Loturile Mizil – Pietroasele și Dumbrava – Mizil sunt primele din cele 13 loturi ale A7 (Autostrada Moldova) care vor fi construite între Ploiești și Pașcani (320 km) prin finanțare asigurată din PNRR.