Rafila: 5.202 cazuri de infecţie cu noul coronavirs înregistrate în ultimele 24 de ore

 Un număr de 5.202 cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.
AGERPRES - lun, 01 aug. 2022, 13:45
Rafila: 5.202 cazuri de infecţie cu noul coronavirs înregistrate în ultimele 24 de ore

„5202 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore. Menţinem acelaşi procent de 20% de persoane care se reinfectează într-un interval de timp mai mare de 90 de zile. În ceea ce priveşte gradul de ocupare al secţiilor de spital – paturilor alocate infecţiilor cu noul coronavirus – am ajuns la un procent de 17,18%, iar la terapie intensivă sunt internate 263 de persoane, reprezentând un procent de 14,69%. Creşterea este mai rapidă la numărul de persoane internate, puţin mai lentă la cazurile internate în secţiile de terapie intensivă, ceea ce indică mai degrabă o severitate mai redusă a tulpinilor circulante”, a afirmat Rafila.

Potrivit acestuia, în secţii sunt internaţi 4.158 de pacienţi, 633 dintre aceştia fiind copii.

La terapie intensivă sunt internaţi 263 de pacienţi, cinci dintre aceştia copii.

„4.158 de pacienţi internaţi dintr-un total de 23.948 de paturi. 633 dintre aceşti pacienţi sunt copii. În secţiile de terapie intensivă 263 de persoane. (…) Din 263 – cinci sunt copii. Nu sunt creşteri foarte mari faţă de situaţia de săptămâna trecută la terapie intensivă. Avem însă o creştere importantă a numărului total de cazuri într-o săptămână – 57.138 dar această creştere a încetinit substanţial. (…) În această săptămână avem o creştere de la cele aproape 45.000 la 57.000 de cazuri. Deci este o creştere de circa 23% faţă de 80% cât a fost în săptămâna anterioară”, a susţinut ministrul.

Acesta a afirmat că în ultima săptămână au fost raportate 149 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

„Au fost raportate 149 de decese în total în această săptămână. Au fost efectuate 170.000 de teste. În ceea ce priveşte numărul de decese, aici este o creştere care este importantă, de la 47 la 149 de decese, care nu este neaşteptată pentru că odată cu înregistrarea unui salt al numărului de cazuri apare şi o creştere a numărului de decese. (…) Ne aşteptăm ca în perioada următoare acest indicator să crească în continuare. Este vorba de circa 20 de decese înregistrate zilnic în medie – 149 pe durata a 7 zile. Deci, circa 20 de cazuri de deces care se înregistrează zilnic”, a arătat ministrul.

El a menţionat că rata de pozitivare a testelor a continuat să crească, însă şi aici se remarcă o „încetinire a proporţiei”.

„În ceea ce priveşte rata de pozitivitate a testelor de diagnostice, a continuat să crească, dar şi aici remarcăm o încetinire a proporţiei. Unul din patru teste este pozitiv. Şi aici se remarcă aceeaşi încetinire a creşterii proporţiei de teste pozitive, varianta BA5 este dominantă. Remarcaţi însă o schiţă de aplatizare a curbei de creştere”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...