„Avem nevoie de sprijinul tuturor pentru ca acest lucru să se întâmple. Suntem pregătiţi”, a spus Grossi într-un discurs la deschiderea lucrărilor conferinţei de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP), care se desfăşoară la sediul ONU până pe 26 august.
Şeful AIEA a reamintit că s-a pregătit de două luni pentru a conduce o echipă de experţi pentru a merge în Ucraina în vederea analizării situaţiei de la Zaporojie, dar până acum nu li s-a permis să meargă mai departe.
„Atâta timp cât acest război continuă, inacţiunea este de neconceput”, a afirmat Grossi, care a subliniat că trebuie evitat ca acest conflict să provoace „o tragedie nucleară” în Ucraina, deoarece situaţia la această centrală „devine tot mai periculoasă pe zi ce trece”.
Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, în funcţie de puterea produsă, se află sub controlul forţelor ruse din martie, ceea ce a pus probleme pentru AIEA din cauza deconectărilor frecvente în furnizarea de date privind situaţia centralei.
În iunie, Ucraina s-a arătat împotriva unei vizite a AIEA la centrală, considerând că astfel „se legitimează permanenţa ocupanţilor” ruşi, în timp ce Rusia dă asigurări că centrala funcţionează normal, mai scrie EFE.
Pe de altă parte, Grossi s-a referit luni şi la alte probleme care preocupă mult în contextul proliferării nucleare: negocierile privind programul atomic iranian şi situaţia din Coreea de Nord.
În cazul Iranului, responsabilul AIEA a subliniat că agenţia trebuie să recupereze accesul deplin în ţară, dacă aceasta vrea să ofere garanţii credibile că programul său este exclusiv paşnic.
Teheranul, care a accelerat eforturile nucleare după ce în 2018 SUA a rupt pactul atomic semnat în 2015, a dat asigurări luni că are capacitatea de a produce bomba atomică dar nu are intenţia să o facă.
„Lipsa progresului în verificarea naturii paşnice a programului nuclear al Iranului va avea consecinţe în ansamblul securităţii regionale”, a avertizat, luni, Grossi.
În ceea ce priveşte Coreea de Nord, argentinianul a spus că AIEA este pregătită să se întoarcă în această ţară în momentul în care va exista un acord cu autorităţile, după 13 ani de absenţă, perioadă în care Phenianul „a continuat să-şi dezvolte capacităţile nucleare”, scrie agenţia spaniolă.