„Vrem ca toţi cei 200.000 de angajaţi din Germania să se implice în mod activ, să utilizeze toate modalităţile mari şi mici, pentru a reduce în mod semnificativ consumul de energie electrică”, a declarat marţi directorul de resurse umane de la Deutsche Bahn, Martin Seiler. Potrivit acestuia economiile pot fi realizate prin reducerea utilizării iluminatului, încălzirii, a instalaţiilor de aer condiţionat, „sau poate prin utilizarea scărilor în locul lifturilor”, a spus Seiler.
Pentru cei angajaţi care vor atinge o anumită ţintă de economisire a energiei, bonusul ar putea fi majorat până la 150 de euro. Cu toate acestea, Martin Seiler nu a dezvăluit cât de mare trebuie să fie economiile la energie şi nici cum vor fi măsurate.
Având în vedere viitoarele probleme în livrările de gaze naturale, Martin Seiler a menţionat şi alte măsuri prin care Deutsche Bahn intenţionează să economisească energia. Acestea ar putea include de exemplu, înlocuirea sistemelor de încălzire care funcţionează cu combustibili fosili cu sisteme alternative precum şi eliminarea iluminatului exterior la sediul său central, clădirea de birouri Bahntower din Berlin.
Cu un consum anual de aproximativ 10 Terawaţi-oră, compania de căi ferate Deutsche Bahn este cel mai mare consumator de electricitate din Germania. Potrivit celui mai recent raport anual, consumul de gaze naturale a fost responsabil pentru 6% din mixul de electricitate în 2021. Peste 20% din energia electrică a fost generată din lignit şi huilă. Ponderea energiilor regenerabile a fost de aproximativ 62%.
Grupul Deutsche Bahn are aproximativ 220.000 de angajaţi numai în Germania. În România operează DB Cargo Romania, membră a grupului Deutsche Bahn AG, lider de piaţă în domeniul transportului feroviar.