Guvernul va aproba miercuri contractul de finanțare oferit de BEI pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova

Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege privind contractul de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2022 şi la Luxemburg la 11 aprilie 2022, relayează Agerpres.
AGERPRES - mar, 02 aug. 2022, 21:27
Guvernul va aproba miercuri contractul de finanțare oferit de BEI pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova

„Proiectul constă în construcţia unui nou Spital Regional de Urgenţă în Craiova, cu 807 paturi. Spitalul va deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea de Sud-Vest (SV), ce va trata pacienţii critici şi cazurile ce necesită tehnologie şi expertiză de nivel înalt. Noul spital va înlocui şi va prelua paturile existente în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Spre deosebire de Iaşi şi Cluj, care sunt deservite de institute oncologice consacrate, noul Spital Regional de Urgenţă din Craiova trebuie să funcţioneze ca centru de tratare a cancerului pentru regiunea SV şi este echipat cu tratamentele şi facilităţile suport adecvate acestui scop”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Tot acolo se precizează că noul Spital Regional de Urgenţă din Craiova va înlocui Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă existent în prezent, iar costul total net al investiţiei a fost estimat la 602,74 milioane de euro.

„Conform contractului de finanţare, împrumutul BEI în valoare de 368 milioane euro reprezintă circa 73% din costul net aferent obiectivului Spitalul Regional de Urgenţă Craiova. Diferenţa de circa 140,52 milioane de euro (27%) din costul total net, la care se adaugă taxele şi impozitele aferente proiectului, se vor asigura de partea română, din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat”, se mai spune în expunerea de motive.

Un alt proiect de lege care urmează să fie adoptat de Executiv vizează ratificarea Acordului între România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 19 mai 2022.

Guvernul va aproba şi un proiect de lege privind statutul cadrelor militare.

„Demersul legislativ urmăreşte crearea unui nou cadru normativ care guvernează exercitarea profesiei militare, printr-o structurare mai clară, menită să faciliteze interpretarea şi aplicarea unitară a acestuia, precum şi a premiselor pentru reconfigurarea şi aplicarea ulterioară a unui sistem integrat şi eficient de management al resurselor umane, bazat pe competenţă, care să răspundă exigenţelor îndeplinirii obiectivelor organizaţionale, concomitent cu asigurarea condiţiilor pentru creşterea gradului de interoperabilitate cu forţele armate ale statelor membre NATO, UE şi ale celorlalţi parteneri în plan regional şi internaţional. De asemenea, la elaborarea proiectului de lege s-a avut în vedere consolidarea importanţei gradului militar, ca element definitoriu al statutului de cadru militar şi al poziţiei în ierarhia militară”, se menţionează în expunerea de motive.

În şedinţa de Executiv va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentanţelor societăţilor şi organizaţiilor economice străine.

Schimbările preconizate prin acest proiect vizează, între altele: simplificarea procedurii de înregistrare, prelungire şi modificare a autorizaţiilor de funcţionare ale reprezentanţelor străine în România; digitalizarea procedurii de deschidere, prelungire şi modificare a autorizaţiilor de funcţionare ale reprezentanţelor străine precum şi de radiere din evidenţele MAT; transparentizarea evidenţei reprezentanţelor străine autorizate în România de MAT.

Guvernul urmează să aprobe şi un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2022. Astfel, se propune instituirea acordării de ajutoare de urgenţă pe parcursul anului 2022, pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase. Ajutoarele de urgenţă se vor acorda în limita sumei de 6.000.000 lei din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 829.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru bugetul local al municipiului Bucureşti. Banii sunt destinaţi pentru efectuarea unor cheltuieli necesare organizării şi desfăşurării celei de-a 21-a ediţii a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor la Bucureşti în perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022.

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de hotărâre privind reacordarea recunoaşterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigaţii sau a părţilor de amenajări de irigaţii, precum şi pentru modificarea şi completarea HG nr. 793/2016 pentru aprobarea Programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România.

Executivul va aproba, prin memorandum, constituirea unui grup de lucru pentru modificarea şi completarea legislaţiei aplicate în transportul feroviar public de călători, în vederea utilizării unui „Sistem integrat, bază de date unică şi furnizare de informaţii privind serviciul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători”.

Un alt memorandum vizează semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Bahrain privind cooperarea în domeniul militar.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" şi a cerut Bruxelles-ului să îşi menţină "independenţa......
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...