Premierul Nicolae Ciucă se aşteaptă ca România să adere la Schengen în acest an – interviu

Premierul României, Nicolae Ciucă, afirmă că NATO trebuie să se pregătească pentru o desfăşurare îndelungată pe Flancul Estic, iar războiul redeschide o fisură civilizaţională între statele libere şi cele autocratice. El afirmă că se aşteaptă ca România intre în spaţiul Schengen până la sfârşitul anului, relatează Bloomberg.
AGERPRES - mie, 03 aug. 2022, 14:55
Premierul Nicolae Ciucă se aşteaptă ca România să adere la Schengen în acest an - interviu

Premierul Nicolae Ciucă a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că se aşteaptă ca România să adere la Schengen în acest an şi că Bruxelles-ul va renunţa la Mecanismul de Cooperare şi de Verificare (MCV) pentru ţara noastră. Referindu-se la războiul din Ucraina, a spus că acesta deschide o falie între statele libere şi cele autocrate şi a apreciat că NATO trebuie să se pregătească pentru o desfăşurare de lungă durată pe flancul estic.

Este o „iluzie” să ne aşteptăm ca relaţiile dintre Rusia şi Occident să revină la starea de dinainte de război imediat după încetarea luptelor din Ucraina, în condiţiile în care Kremlinul pare hotărât să creeze un tampon între el şi NATO, a declarat premierul României în interviul publicat miercuri de Bloomberg.

General în retragere care a condus cândva forţe de luptă în Irak, Nicolae Ciucă a apreciat că invazia Rusiei în Ucraina a redeschis o falie civilizaţională asemănătoare Războiului Rece, iar Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord va trebui să menţină prezenţa extinsă a trupelor la frontiera sa estică cel puţin pe termen mediu.

Deşi a spus că nu crede că Rusia va ataca o ţară NATO – declanşând un conflict deschis – războiul actual a confirmat avertismentele lansate timp de peste un deceniu de membrii estici ai Alianţei că preşedintele Vladimir Putin este hotărât să recupereze teritoriile controlate cândva de Uniunea Sovietică.

„Rusia nu gândeşte ca noi. Rusia nu se comportă ca noi”, a subliniat Ciucă, în vârstă de 55 de ani, în interviul acordat marţi în biroul său din Bucureşti. „Situaţia de acum, se pare, recreează acea gaură dintre civilizaţia occidentală şi civilizaţia orientală – între ţările libere, democratice şi regimurile autocratice”.

România, fostă ţară comunistă cu aproape 19 milioane de locuitori, care a aderat la NATO în 2004 şi la Uniunea Europeană trei ani mai târziu, a devenit o naţiune de primă linie în sprijinul Ucrainei de la atacul Rusiei din 24 februarie, scrie Bloomberg. Graniţa sa de 624 de kilometri cu Ucraina este cea mai lungă din UE, iar ţara s-a grăbit să reconstruiască liniile de cale ferată şi să reamenajeze porturile pentru a ajuta exporturile ucrainene să ocolească ocupaţia rusă şi blocada porturilor din Marea Neagră. De asemenea, a ajutat peste un milion de refugiaţi care au trecut graniţa pentru a scăpa de conflict.

Cu toate acestea, se intensifică îngrijorările legate de faptul că hotărârea ţărilor occidentale mai bogate de a menţine presiunea asupra Rusiei prin intermediul sancţiunilor şi prin continuarea furnizării de arme şi de ajutor financiar Ucrainei ar putea să se diminueze pe măsură ce se apropie iarna şi fluxurile limitate de gaz rusesc determină creşterea preţurilor la energie. Potrivit lui Ciucă, presiunea nu trebuie să se reducă.

Dacă ruşii „nu vor să se oprească cât mai repede posibil şi să negocieze, să găsească o soluţie, să recunoască integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Ucrainei, vor face acelaşi lucru cu alte ţări”, a avertizat el.

Guvernul său intenţionează să crească ţinta de cheltuieli de apărare a României dincolo de pragul minim prevăzut de NATO, la 2,5% din Produsul Intern Brut. Aproximativ o treime din această sumă va fi destinată achiziţionării de arme, între care avioane de luptă, submarine, corvete, vehicule blindate de luptă şi drone, a declarat şeful executivului de la Bucureşti.

„Nu este vorba doar de apărare, ci şi de securitatea alimentară” la nivel global, a explicat premierul. „Este vorba despre o regiune care este, de asemenea, foarte apropiată de regiunea Balcanilor, aşa că toate aceste decizii luate pentru a creşte descurajarea şi apărarea de-a lungul întregului flanc estic sunt foarte binevenite”.

Ciucă a declarat, de asemenea, că se aşteaptă ca România – după mai mult de un deceniu de aşteptare – să obţină intrarea în spaţiul Schengen înainte de sfârşitul anului, un pas care ar elimina aşteptările lungi la graniţele României cu alte state UE şi ar creşte atractivitatea României pentru investitorii străini. Bruxelles-ul va renunţa, de asemenea, la un regim care monitorizează progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi eradicarea corupţiei, a mai afirmat oficialul român, după ani de critici din partea executivului UE.

„Tot ceea ce am făcut de când a început conflictul arată că suntem pregătiţi să devenim membru Schengen”, a spus Ciucă, referindu-se la spaţiul UE fără controale la frontiere. „Chiar ne aşteptăm ca toţi ceilalţi lideri ai UE să recunoască tot ceea ce am făcut”.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...