MIPE: Cererile de finanțare pentru finanțarea creșterii capacității de producție a IMM-urilor se depun până pe 23 august

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat, miercuri, Ghidul solicitantului aferent Investiţiilor destinate capacităţilor de prestare de servicii şi retehnologizării microîntreprinderilor şi IMM-urilor iar cererile de finanţare se depun din 23 august, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 03 aug. 2022, 21:57
MIPE: Cererile de finanțare pentru finanțarea creșterii capacității de producție a IMM-urilor se depun până pe 23 august

Ghidul face parte din Acţiunea 4.1.1. – Programul Operaţional Competitivitate.

„Acordăm aceste finanţări pentru a sprijini refacerea capacităţii de rezilienţă a microîntreprinderilor şi IMM-urilor, prin realizarea de investiţii pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie sau prestare de servicii, dar şi pentru retehnologizare. Sprijinim, în egală măsură, şi refacerea economiei grav afectată de efectele pandemiei COVID-19”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, într-un comunicat al ministerului de resort.

Alocarea indicativă a apelului de proiecte este de 238,7 milioane de euro, însă, prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de legislaţia în vigoare, suma maximă până la care pot fi acordate fonduri este echivalentul a 358,14 milioane de euro, precizează MIPE.

Pentru proiectele care intră sub incidenţa ajutorului de minimis valoarea finanţării nerambursabile este de minimum 50.000 euro şi maximum 200.000 euro iar pentru proiectele care intră sub incidenţa ajutorului de stat valoarea finanţării nerambursabile este de minimum 50.000 euro şi maximum 500.000 euro.

Potenţialii beneficiari se pot înrola în aplicaţia IMM Recover pentru pregătirea documentelor începând cu 16 august 2022, data la care începe perioada de preînscriere, iar lansarea apelului de proiecte şi depunerea propunerilor de proiecte în aplicaţia informatică IMM Recover va avea loc pe data de 23 august 2022.

Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanţare (proiectelor) în aplicaţia electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului, se va face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spun Ciolacu şi Tîlvar despre achiziţia de avioane F-35
Ce spun Ciolacu şi Tîlvar despre achiziţia de avioane F-35
Semnarea acordului cu SUA pentru achiziţia avioanelor F-35 reprezintă "încă un pas hotărât înainte" pentru România în direcţia unei apărări naţionale moderne, eficiente şi bine......
Rusia a atacat cu o rachetă balistică intercontinentală „fabrici şi o infrastructură critică” în Dnipro, oraş în centrul Ucrainei
Rusia a atacat cu o rachetă balistică intercontinentală „fabrici şi o infrastructură critică” în Dnipro, ...
Forţele ruse au lansat, joi, între orele 5:00 şi 7:00, "împotriva fabricilor şi infrastructurii critice" din oraşul ...
Aproape 70.000 de solicitanți de azil în UE, în august, o scădere de aproape un sfert față de august 2023
Aproape 70.000 de solicitanți de azil în UE, în august, o scădere de aproape un sfert față de august 2023
În august 2024, 69.270 de solicitanți de azil pentru prima dată (cetățeni din afara UE) au solicitat protecție internațională ...
PPC finalizează achiziția portofoliului de 629 MW de energie regenerabilă al Evryo Group din România. Tranzacție de 700 mil. euro
PPC finalizează achiziția portofoliului de 629 MW de energie regenerabilă al Evryo Group din România. Tranzacție de ...
PPC, în urma anunțului din 6 august 2024, comunică finalizarea achiziției portofoliului de energie regenerabilă al Evryo ...