CNAB: Numărul zborurilor pe Aeroportul Henri Coandă care au avut întârzieri în ultima săptămână a urcat la 816

Numărul zborurilor care au înregistrat întârzieri de peste 30 de minute pe Aeroportul Henri Coandă în ultima săptămână este mai mare cu 48 faţă de săptămâna anterioară, şi a ajuns la 816, potrivit datelor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
AGERPRES - joi, 04 aug. 2022, 14:23
CNAB: Numărul zborurilor pe Aeroportul Henri Coandă care au avut întârzieri în ultima săptămână a urcat la 816

„În intervalul 28 iulie – 3 august 2022, pe Aeroportul „Henri Coandă”, un număr de 816 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu o creştere de 48 de zboruri afectate de întârzieri faţă de săptămâna anterioară. Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (235 de zboruri), Tarom (136 de zboruri), Blue Air (133 de zboruri) şi Ryan Air (114)”, se precizează într-un comunicat CNAB remis joi AGERPRES.

În acelaşi interval, un număr de 23 de zboruri au fost anulate de către alte companii aeriene.

În condiţiile în care, în intervalul 28 iulie – 3 august, pe AIHCB au fost operate 2.351 de zboruri (2147 regulate şi 95 neregulate), numărul zborurilor care au înregistrat întârzieri reprezintă aproape 35%.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...