Un tribunal rus a condamnat-o pe baschetbalista americană Brittney Griner la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri. Biden consideră verdictul inacceptabil

Vedeta americană a baschetului feminin Brittney Griner, deţinută în Rusia din februarie, a fost condamnată joi la nouă ani de închisoare de un tribunal rus pentru trafic de droguri, verdict catalogat imediat drept "inacceptabil" de preşedintele american Joe Biden, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 04 aug. 2022, 19:21
Un tribunal rus a condamnat-o pe baschetbalista americană Brittney Griner la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri. Biden consideră verdictul inacceptabil

Tribunalul din Himki, din apropiere de Moscova, a găsit-o pe baschetbalistă vinovată de posesie şi trafic de droguri şi a condamnat-o la „nouă ani de detenţie într-o colonie penitenciară”, a declarat judecătoarea Ana Sotnikova.

Procurorul de caz a solicitat o pedeapsă de nouă ani şi jumătate pentru baschetbalistă, care a spus în ultimul ei discurs din tribunal că aducerea în Rusia a cartuşelor cu ulei de haşiş pentru ţigara ei electronică a fost „o greşeală neintenţionată”.

De asemenea, Griner primit o amendă de un milion de ruble (16.000 de dolari).

Avocaţii săi au anunţat că sportiva va face apel la decizie. „Verdictul este absolut lipsit de sens. Vom face apel fără îndoială”, au anunţat avocaţii într-un comunicat.

Preşedintele american Joe Biden a denunţat vehement condamnarea baschetbalistei americane.

„Este inacceptabil şi cer Rusiei să o elibereze imediat pentru a-şi putea reîntâlni soţia, apropiaţii şi coechipierii”, a îndemnat el într-un comunicat postat imediat după anunţarea verdictului.

Liderul american s-a angajat să lucreze „fără odihnă” şi să exploreze „toate căile posibile” pentru a obţine eliberarea ei.

Sursa foto: Reuters/Evgenia Novozhenina

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...