15,2 milioane de euro pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor. Fermierii pot primi 70% din valoarea primei de asigurare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările de finanțare în perioada 9 august – 16 decembrie 2022. Alocarea financiară disponibilă este de 15,2 milioane de euro.
Alina Stanciu - vin, 05 aug. 2022, 10:53
15,2 milioane de euro pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor. Fermierii pot primi 70% din valoarea primei de asigurare

Fermierii pot depune la AFIR, începând cu 9 august, cereri de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) prin care pot primi un sprijin public nerambursabil de 70% din valoarea primei  de asigurare eligibile pe care fermierul a plătit-o efectiv.

În această sesiune pot fi depuse cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022) și sectorului zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2022

Depunerea cererilor de finanțare se realizează online, continuu, până la epuizarea fondurilor alocate, cu posibilitatea suplimentării acesteia cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni sau ca urmare a realocărilor, dacă există interes din partea solicitanților. În total, sunt disponibili 15.260.041 euro.  Termenul limită de depunere pentru solicitanți este 16 decembrie 2022, ora 16:00.

Pentru a putea primi sprijin prin intermediul sM 17.1, solicitanții trebuie să fie „fermieri activi” în anul pentru care solicită sprijinul. De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscurile eligibile prevăzute în Fișa submăsurii din PNDR 2020 care sa acopere toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură/ întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundațiile, grindina, înghețul etc), infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/ 2007, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, sunt eligibile și boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/ 2013, cu modificările și completările ulterioare și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională (tuberculoza bovină, bruceloza bovină, bruceloza ovină și caprină etc).

Peste 1.300 de fermieri și-au decontat polițele de asigurare care îi protejează de riscul de secetă

„Submăsura 17.1 este o oportunitate foarte mare pentru a limita efectele negative ale fenomenelor climatice, mai ales în contextul acestui an deosebit de complicat în ceea ce privește lipsa precipitațiilor. O parte din cererile de finanțare depuse de solicitanți până în prezent prin 17.1 vizează și solicitarea pentru rambursare a primelor de asigurare aferente polițelor care includ riscul „secetă”. Am primit 1.326 de cereri de finanțare în valoare totală de 26,7 milioane de euro. Cererile de finanțare pentru decontarea polițelor care includ riscul de secetă sunt aferente unei suprafețe de 262.478 de hectare.” a precizat Dorin OPREANU, director general AFIR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului......
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...