Roubini: Italia riscă o furtună financiară din cauza lui Berlusconi

Instabilitarea din Italia, legată de viitorul fostului premier Sivio Berlusconi, ar putea duce la declanşarea alegerilor anticipate, anul viitor, iar ţara ar putea fi penalizată de pieţele financiare chiar din această săptămână, potrivit economistului american Nouriel Roubini, relatează AFP.
Economica.net - lun, 26 aug. 2013, 16:06
Roubini: Italia riscă o furtună financiară din cauza lui Berlusconi

Roubini, profesor la New York University, a afirmat într-un interviu acordat publicaţiei italiene La Repubblica că Italia, a treia mare economie din zona euro, se află în prezent într-o perioadă de „volatilitate controlată”.

El a avertizat că dacă situaţia se va înrăutăţi, ceea ce nu pare deloc imposibil, atunci consecinţele vor fi foarte dăunătoare pentru Italia, iar investitorii ar putea începe să reacţioneze negativ chiar din această săptămână.

Bursa din Milano a coborât în prima parte a tranzacţiilor de luni cu 1,75%, iar spreadul dintre obligaţiunile italiene pe termen de 10 ani cele germane de referinţă a ajuns la 2,44%, semn al îngrijorării investitorilor.

Guvernul premierului Enrico Letta trebuie să decidă cel târziu până sâmbătă cum să modifice o taxă pe proprietăţi, extrem de nepopulară, pe care Partidul Libertăţii al lui Berlusconi vrea să o elimine cu totul. Susţinătorii lui Berlusconi ameninţă că vor răsturna guvernul dacă cererea lor nu va fi satisfăcută.

Numeroşi analişti consideră că disputa este doar un pretext pentru a pune presiune pe oponenţii politici, Berlusconi riscând excluderea din Parlament din cauza condamnării sale pentru fraudă fiscală, în această lună. Fostul premier execută pedeapsa cu închisoare la domiciliu, din considerente de vârstă.

„Credem că scenariul cel mai probabil este cel al alegerilor la începutul anului 2014, dar nu excludem ca acestea să aibă loc mai devreme. Pieţele gândesc asemănător”, a spus Roubini.

El a arătat că dacă nu va fi găsită o soluţie, spreadul obligaţiunilor va ajunge la 3% în câteva zile, iar perioada de acalmie pe pe piaţa italiană de capital se va încheia, cele mai afectate urmând să fie titlurile băncilor şi costul împrumuturilor.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România