Vot crucial pentru încercarea Ucrainei de a îngheţa plata datoriilor

Creditorii Ucrainei vor vota săptămâna aceasta o propunere a Guvenului de la Kiev de a amâna plăţile pentru obligaţiunile internaţionale timp de 24 de luni, o măsură prin care Kievul vrea să evite o intrare în incapacitate de plată care ar fi dureroasă, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 08 aug. 2022, 10:32
Vot crucial pentru încercarea Ucrainei de a îngheţa plata datoriilor

Deţinătorii de obligaţiuni ucrainene au timp până marţi la 5 p.m., ora New York-ului (21:00 GMT), pentru a decide dacă sunt de acord sau nu cu propunerea Guvernului de la Kiev, care se confruntă cu un deficit de finanţare de cinci miliarde de dolari pe lună şi problemele cu lichidităţile după invazia rusească. Timpul rămas la dispoziţia Ucrainei se apropie de sfârşit în condiţiile în care la 1 septembrie ajung la maturitate obligaţiuni în valoare de un miliard de dolari.

Potrivit unei surse din apropierea acestui dosar, cel mai probabil creditorii vor aştepta până aproape de termenul limită pentru a vota. Însă sursa a adăugat că investitorii ar urma să fie de acord cu îngheţarea plăţii datoriilor.

Atunci când a anunţat propunerea de îngheţare, ministrul ucrainean al Finanţelor, Sergii Marchenko, a spus că a primit „semnale clare de sprijin” din partea unora dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, inclusiv BlackRock, Fidelity, Amia Capital şi Gemsstock.

Separat, creditorii a două mari firme de stat din Ucraina, Ukravtodor şi Ukrenergo, cărora Guvernul de la Kiev le-a garantat datoriile, au şi ei timp până la data de 9 august să voteze un plan similar cu cel privind îngheţarea plăţii datoriilor suverane.

Moratoriul de doi ani cu privire la plata datoriilor externe va pemite Ucrainei să evite o intrare legală în incapacitate de plată, deoarece orice modificare a termenilor de rambursare a obligaţiunilor va avea sprijinul creditorilor, a explicat Rodrigo Olivares-Caminal, profesor de drept financiar la Universitatea Queen Mary din Londra.

De asemenea, agenţiile de rating ar putea clasifica aceasta situaţie drept un „selective default” sau „default”.

„Un default contractual, un eveniment de credit şi o incapacitate de plată sunt trei concepte diferite chiar dacă au legătură între ele. Intrarea într-una din aceste situaţii nu înseamnă automat că vor fi declanşate celelalte două”, a spus Olivares-Caminal.

Chiar dacă investitorii ar urma să fie de acord cu îngheţarea plăţii datoriilor este neclar dacă Ucraina va avea nevoie totuşi de o restructurare a acestora pe termen mediu.

Ucraina speră că până la finele anului va reuşi să încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional pentru un program de asistenţă în valoare de 15-20 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...