Corporatiștii din București s-au întors la birouri, traficul la metrou a crescut, dar e la jumătate față de 2019

Angajații marilor corporații lucrează în sistem hibrid, cu zile petrecute acasă, dar și la birou. Asta s-a văzut și în traficul de la metrou, care a crescut în prima jumătate a acestui an. Însă cifrele transmise Economica.net de către Metrorex sunt departe de cele înregistrate în 2019, atunci când cuvinte precum pandemie sau Covid nu intraseră încă în conversațiile noastre. Specialiștii spun că astăzi sunt rare cazurile în care companiile au mai mult de jumătate din angajați la birou, dar și că munca în format hibrid va fi în continuare o opțiune.
Andrada Ghira - mar, 09 aug. 2022, 22:00
Corporatiștii din București s-au întors la birouri, traficul la metrou a crescut, dar e la jumătate față de 2019

Bucureștenii n-au mai circulat la fel de mult cu metroul în 2021. Valul 4 din toamna anului trecut a dus la o scădere considerabilă a traficului la metrou, cel mai rapid mijloc de transport din Capitală.

2022 a venit totuși cu o ușoară revenire. În primele șase luni din acest an au fost înregistrate 62,7 milioane de validări, în creștere cu 70% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Metrorex furnizate la solicitarea Economica.net.

Traficul de călători a crescut la stațiile de metrou din nordul Bucureștiului, zona unde sunt cele mai multe clădiri de biouri. La stația Pipera s-a înregistrat cel mai mare trafic din pandemie în luna mai, cu peste 300.000 de validări. Față de aceeași lună din 2019 însă, traficul este redus la jumătate.

O evoluție similară se observă și în cazul traficului la stația de metrou Aurel Vlaicu. Tot luna mai a fost cea mai bună, cu peste 443.000 de validări. Față de mai 2019, când au fost înregistrate peste 719.000 de validări, traficul este redus cu 40%.

Traficul la metrou post-Covid 19
Infogram

 

Creșteri ale traficului la metrou s-au înregistrat pe toate magistralele, arată datele Metrorex analizate de Economica.net. Pe cea mai nouă linie de metrou, Magistrala 5, au fost peste 2,75 de milioane de validări. Datele pentru aceeași perioadă din 2021 arată doar 1,3 milioane de validări.

Un top al stațiilor cu cele mai multe validări înregistrate în primul semestru din acest an îl puteți vizualiza în infograficul de mai jos.

Topul celor mai circulate stații de metrou
Infogram

 

Câți angajați merg la birouri

După aproape trei ani de valuri pandemice, mai mult de jumătate din angajații companiilor spun că ar prefera să lucreze de la birou pentru a restabili legătura cu colegii lor și pentru a câștiga timpul consumat pentru deplasarea între casă și birou, arată un sondaj online realizat de CBRE.

Sondajul mai arată că 36% dintre respondenți își doresc să fie la curent cu informațiile care îi ajută în carieră sau în îndeplinirea sarcinilor, iar 33% consideră discuțiile cu colegii un argument puternic pentru a se întoarce la birou. Pentru 13% dintre angajați lipsa spațiului de acasă a fost un alt argument în favoarea lucrului de la birou. Restul de 5% s-au gândit la reducerea cheltuielilor cu utilitățile atunci când au votat pentru a reveni la birou.

„După o perioadă îndelungată de lucrat de acasă, care a afectat colaborarea și comunicarea dintre angajați, în prezent în companii domină dorința de reluare a activității la birou. Ca o consecință a ultimilor ani, multe companii au decis să adapteze și să reorganizeze spațiul de lucru pentru a răspunde noilor solicitări și în același timp să crească rata de retenție a angajaților”, spune Daniela Gavril, Head of Research în cadrul CBRE România.

Tendința de piață care s-a conturat în ultimii doi ani și jumătate este acum integrată în modelul de lucru al celor mai multe companii. Munca în format hibrid va fi în continuare o opțiune, spun specialiștii CBRE, și va completa modul tradițional de a lucra. Echilibrul dintre telemuncă și munca de la birou este încă o strategie în curs de dezvoltare, care va constitui cu siguranță un argument important în relația companiilor cu angajații lor.

„În prezent, este rar pentru companii să vadă mai mult 40 până la 50% dintre angajații lor la birou într-o zi normală. Se fac eforturi pentru a asigura mixul optim între munca la birou și la distanță. Timpii mari petrecuți pe navetă sunt un factor important ca să-i țină pe angajați departe de birouri. În opinia noastră, acest lucru i-ar putea face pe dezvoltatori să analizeze livrarea unor proiecte de birouri în zone rezidențiale”, spun specialiștii Colliers într-un raport despre piața imobiliară din prima jumătate a acestui an.

CITEȘTE ȘI Companiile din IT nu mai domină piața închirierilor de birouri din București

Te-ar mai putea interesa și
Ce este „quishing” și de ce reprezintă o amenințare la adresa deținătorilor de mașini electrice
Ce este „quishing” și de ce reprezintă o amenințare la adresa deținătorilor de mașini electrice
Atacurile de tip „quishing” sunt noua ameninţare digitală care vizează deţinătorii de maşini electrice. pentru a fura detaliile de plată ale şoferilor, avertizează experţii în......
Bursa de la București și-a majorat capitalizarea cu 4,98 mld. lei în această săptămână
Bursa de la București și-a majorat capitalizarea cu 4,98 mld. lei în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 4,98 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar ...
ANM: Noiembrie începe cu temperaturi mai scăzute decât de obicei. După 11 noiembrie temperaturile revin la normalul perioadei
ANM: Noiembrie începe cu temperaturi mai scăzute decât de obicei. După 11 noiembrie temperaturile revin la normalul perioadei
Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze ...
Poliția de frontieră: 127 de fapte ilegale în 24 de ore. Amenzi în valoare de 21.040 lei și bunuri de peste 353.472 lei confiscate
Poliția de frontieră: 127 de fapte ilegale în 24 de ore. Amenzi în valoare de 21.040 lei și bunuri de peste 353.472 ...
Polița de frontieră a anunțat că în data de 02.11.2024, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au ...