Compania românească de tehnologie 2Performant a încheiat primul semestru cu afaceri în creștere cu 49%

2Performant, companie de tehnologie și liderul pieței de marketing afiliat din România, raportează o cifră de afaceri de 16 milioane de lei în primul semestru al anului, în creștere cu 49% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primele șase luni din 2022, afacerea 2Performant a crescut într-un ritm mai rapid decât întreaga piață de e-commerce din România, potrivit datelor proprii.
Lidia Neagu - joi, 11 aug. 2022, 11:00
Compania românească de tehnologie 2Performant a încheiat primul semestru cu afaceri în creștere cu 49%

„2022 se anunță a fi un an foarte bun pentru 2Performant, unul în care ne-am adaptat extrem de bine la schimbarea de context și am accelerat creșterea și trecerea pe profit. Astfel, ne menținem bugetul anunțat la începutul anului, unde am menționat că vom fi profitabili încă din acest an, în loc de 2023. Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că am trecut pe profit în trimestrul 2, iar creșterea înregistrată este peste bugetul planificat și mult peste evoluția industriilor în care suntem activi. În primele șase luni am depășit deja 42 de milioane de euro din punct de vedere al vânzărilor generate pentru clienții noștri, ceea ce ne-a crescut convingerea că pe parcursul anului 2022 vom depăși pentru prima oară pragul de 100 de milioane de euro pe acest indicator important și ne confirmă poziția ca unul dintre principalii generatori de vânzări pentru comerțul online din România. Aceste rezultate vin, din nou, pe baza unui efort susținut al colegilor noștri, care au livrat multiple proiecte în acest trimestru și vreau să le mulțumesc pe această cale pentru agilitatea remarcabilă cu care se adaptează încă de la începutul anului la schimbările dese de context politic și economic,” a declarat Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO 2Performant.

Veniturile din exploatare ale 2Performant Network au crescut cu 56% în primul semestru al anului 2022 comparativ cu S1 2021, ajungând la 17,9 milioane de lei, datorită unui T2 2022 solid și profitabil. Creșterea a fost determinată de majorarea cu 49% a cifrei de afaceri, care a ajuns la 16 milioane de lei în primele șase luni ale anului 2022.

În ceea ce privește cifra de afaceri, marketingul afiliat a contribuit aproape în totalitate la această cifră, crescând cu 49% si ajungând la 16 milioane de lei, pe fondul unei creșteri cu 62% a utilizatorilor unici din platformă. Ca urmare a deciziei companiei de a nu se mai concentra pe produsul influencer, acesta a scăzut cu 20% în S1 2022 comparativ cu S1 2021, aceste venituri atingând 66 mii de lei. Venitul operațional (cifra de afaceri minus comisioanele afiliaților) a crescut cu 34%, la 4 milioane de lei în S1 2022 față de 3 milioane de lei în S1 2021. Comparativ cu 2021 și cu sezonalitatea avută în mod obișnuit, în T2 2022, 2Performant a înregistrat un profit de 152 mii de lei.

„Există semne că piața de e-commerce pierde din tracțiunea câștigată în perioada pandemiei, însă, în acest context, observăm cum conceptul nostru de gamificare a marketingului nu numai că este peste tendința pieței, dar oferă randamente superioare afiliaților noștri, precum și advertiserilor. Astfel, pe parcursul primei jumătăți a anului, am continuat seria de competiții – precum  MarketRing (desfășurată între 4 aprilie și 29 mai) în categoriile Beauty, Fashion, Home&Garden, IT&C, produse pentru copii – care au obținut rezultate foarte bune în vânzări. Am derulat și competiția Book’n’Roll între 6 iunie și 3 iulie, concretizată în peste 900 de mii de click-uri și peste 20 de mii de vânzări în mai puțin de o lună. Am extins și investim în continuare în echipa de business intelligence, care asigură echipei operaționale informații la zi pentru decizii rapide de business, fiind cea care a oferit baza pentru toate competițiile organizate până acum și asigură o mulțime de statistici pentru utilizatorii cei mai activi din 2P,” a adăugat Dorin Boerescu.

Anul acesta reprezintă o perioadă de investiții continue în platforma 2Performant, fiind înregistrat un avans important în legătură cu dezvoltarea noului sistem de atribuire – Big Bear, pentru care compania a efectuat lansarea implementării de instalare self-service și a accelerat adoptarea lui în rândul clienților mari, precum Elefant, Answer, Dr.Max, EvoMag, Decathlon, BestValue, Deputat, DyFashion, Cărturești și NeaKaisa. Big Bear a început să contribuie din ce în ce mai mult la veniturile și cifra de afaceri obținute de 2Performant.

În ceea ce privește afiliații, colaborările pe care compania le are cu parteneri bancari generează în continuare vânzări foarte bune pentru magazinele active în 2P, precum ING Bazar, Revolut, BCR Dateio, la fel și colaborările cu cashback-uri (Bonusway, Cashclub), comparatoare de prețuri, site-uri de cupoane (Cuponeria.ro, Kuplio, Picodi, etc.), parteneri premium Google CSS (Tidy Shopping, Glew Solutions, Kelkoo, etc.), generatori de conținut comercial, agregatoare de produse sau publisheri tradiționali.

La nivel de rezultate generate de utilizatori, în primul semestru, 2Performant a înregistrat 19.300 de utilizatori unici în cadrul platformei proprii, o creștere semnificativă, cu 62% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cei 19.300 de utilizatori au trimis 39,2 milioane de click-uri către magazinele online din 2Performant, acestea concretizându-se într-un număr total de aproape 801.000 de vânzări online, a căror valoare s-a ridicat la 42 milioane de euro, fără TVA, și care au generat comisioane de 2,6 milioane de euro, în creștere cu 44% față de primul semestru din 2021.

Aceste tipuri de rezultate sunt actualizate zilnic de către companie pe website-ul 2Peformant, unde sunt afișate tendințele privind comportamentul de cumpărare online atât la nivel de rețea, cât și defalcat pe principalele industrii.

Primul semestru al anului 2022 a depășit așteptările inițiale ale companiei, însă din cauza incertitudinilor economice precum și a războiului din Ucraina, conducerea 2Performant menține o poziție prudent optimistă cu privire la dezvoltarea afacerii în acest an. Astfel, compania își păstrează estimările de la începutul anului și vizează o cifră de afaceri de 34,9 milioane de lei, o majorare cu 35% comparativ cu 2021.

2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă, operează și monetizează o platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing. Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliați și influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat și influencer marketing.

2Performant este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul 2P. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar aproximativ 6,2 milioane de clickuri pentru clienții din portofoliu. Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima rețea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. În 2011 a urmat intrarea în piața din Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...