Franţa va creşte perioada minimă de contribuţii la sistemul de pensii de la 41 la 43 de ani

Franţa va prelungi treptat, până în 2035, de la 41 de ani la 43 de ani, perioada minimă de contribuţii în vederea calificării pentru o pensie de la stat, măsură inclusă într-un proiect de reformă a sistemului public de pensii, având ca scop reducerea deficitului bugetar.
Economica.net - mie, 28 aug. 2013, 08:36
Franţa va creşte perioada minimă de contribuţii la sistemul de pensii de la 41 la 43 de ani

Astfel, persoanele care lucrează în Franţa vor trebui să achite contribuţii timp de cel puţin 43 de ani pentru a fi eligibile pentru o pensie în sistemul public, a declarat premierul Jean-Marc Ayrault, potrivit Bloomberg.

Contribuţiile plătite de angajatori şi angajaţi la sistemul de pensii vor creşte începând de anul viitor, în paralel cu scăderea taxelor pe muncă, pentru a evita creşterea costurilor.

„Scopul nostru este creşterea economică. Locul de muncă este esenţial în modelul nostru social. Vom reforma plăţile legate de politica de familie astfel încât să afecteze mai puţin creşterea. Asta se va întâmpla în 2014. Anul viitor nu va avea loc nicio creştere a costurilor cu forţa de muncă”, a afirmat premierul francez.

Promisiunea de a reduce taxele pe muncă a reprezentat un element cheie pentru câştigarea sprijinului Medef, cel mai mare grup de lobby din Franţa, având în vedere situaţia dificilă din economie, cu un şomaj ridicat şi creştere modestă.

Proiectul vizează eliminarea deficitului de 20 miliarde euro estimat în sistemul de pensii la nivelul anului 2020 şi menţinerea balanţei pe zero până în 2035.

Analiştii estimează că, după adoptarea proiectului, vârsta efectivă de pensionare din Franţa va urca începând din anul 2035 la aproximativ 66 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...