Consumatorii de energie care şi-au schimbat furnizorul nu mai pot reveni la tarifele reglementate

Consumatorii finali de energie care şi-au exercitat dreptul de a trece la un alt furnizor de energie decât cel tradiţional şi de a plăti preţuri negociate direct nu se mai pot întoarce în regim reglementat, potrivit unui proiect de regulament elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).
Economica.net - mie, 28 aug. 2013, 09:15
Consumatorii de energie care şi-au schimbat furnizorul nu mai pot reveni la tarifele reglementate

De la 1 iulie 2007, oricare consumator de energie din România, chiar şi cei casnici, pot schimba furnizorul, însă preţurile plătite nu mai sunt cele reglementate de ANRE, ci se negociază direct între cele două părţi. Până acum, cine trecea la un alt furnizor şi realiza apoi că regimul reglementat era mai potrivit pentru activitatea sa, se putea întoarce la vechiul furnizor şi la preţurile finale stabilite de ANRE.

Noul regulament precizează că, pentru schimbarea furnizorului unui loc de consum, clientul final are dreptul de a denunţa unilateral contractul de furnizare, cu respectarea condiţiilor contractuale şi cu obligaţia de a transmite furnizorului de energie electrică şi operatorului de reţea o notificare cu cel puţin 21 de zile înainte de data schimbării furnizorului.

‘Pe perioada în care, pentru o anumită categorie de clienţi finali, preţurile/tarifele reglementate sunt eliminate parţial, clienţii finali care şi-au exercitat dreptul de eligibilitate nu mai pot reveni la tarife reglementate’, se arată în noul regulament.

Până la finele anului 2012, un număr de 1.907 consumatori casnici din România şi-au schimbat furnizorul tradiţional de energie electrică, dintr-un total de 8,4 milioane de clienţi casnici la nivel naţional, arată datele ANRE

‘Numărul total de consumatori alimentaţi în regim reglementat la 31 decembrie 2012 a fost de 8.991.838, din care consumatori casnici 8.437.104 şi consumatori non casnici 554.734. De remarcat că, din totalul consumatorilor casnici la nivel naţional, 1.097 au devenit consumatori eligibili, consumul anual al acestora fiind însă extrem de scăzut’, se arată în raportul pe 2012 al instituţiei.

Cantitatea de energie furnizată în regim reglementat anul trecut a fost de 20,8 TWh, în creştere cu 3% faţă de 2011.

În decembrie 2012, pe piaţa concurenţială erau prezenţi 13.647 de consumatori eligibili, energia electrică furnizată acestei categorii de consumatori în anul 2012 fiind de 25,1 TWh, în scădere cu 2% faţă de anul anterior.

Toţi consumatorii din România, inclusiv cei casnici, îşi pot schimba furnizorul de energie, conform legii, de la 1 iulie 2007, însă clienţii casnici au fost reticenţi să renunţe la furnizorul tradiţional (adică una dintre cele opt filiale ale Electrica, din care cinci au fost privatizate) şi să devină eligibili.

Aceasta deoarece, dacă îşi schimbă furnizorul tradiţional, clientul casnic nu mai beneficiază de preţul reglementat de ANRE, ci plăteşte un preţ negociat direct cu noul furnizor. Întrucât consumul unui client casnic este mic, furnizorul va cere un preţ mai mare decât cel reglementat. Avantajul constă în faptul că niciun client nu mai este captiv la vechiul furnizor, ci are libertatea de a alege orice companie cu licenţă de furnizare a electricităţii.

România se află într-un proces de dereglementare a preţurilor pe piaţa de energie, convenit cu FMI, la finele căruia, în 2018, vor mai exista preţuri reglementate doar pentru populaţia vulnerabilă, cu venituri mici, care trebuie protejată din punct de vedere social.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...