Preţul benzinei din SUA a scăzut joi sub 4 dolari pe galon pentru prima oară din luna martie

Preţul mediu al benzinei din Statele Unite a scăzut joi sub 4 dolari pe galon, pentru prima dată din luna martie, oferind o oarecare uşurare şoferilor din cel mai mare consumator de combustibil din lume, transmite Reuters.
News.ro - vin, 12 aug. 2022, 09:13
Preţul benzinei din SUA a scăzut joi sub 4 dolari pe galon pentru prima oară din luna martie

Preţul mediu la nivel naţional al benzinei fără plumb a scăzut joi la 3,990 dolari per galon, potrivit Asociaţiei Americane pentru Automobilism, scrie News.ro.

Preţurile benzinei au atins în iunie un nivel record de 5,02 dolari pe galon, ceea ce i-a făcut pe şoferi să cumpere mai puţin combustibil în iulie decât au făcut-o în timpul pandemiei din iulie 2020.

Cea mai recentă scădere a preţurilor ar putea ajuta administraţia preşedintelui Joe Biden şi pe democraţii din Congres în timpul alegerilor intermediare din noiembrie, scrie News.ro.

Casa Albă a luat mai multe măsuri pentru a reduce preţul petrolului în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Biden a declarat miercuri că inflaţia dă semne de moderare, chiar dacă oamenii ”încă suferă”.

La un moment dat, preţul ţiţeiului, principalul motor al preţurilor la benzină, a ajuns la 139 de dolari pe baril; joi, preţul ţiţeiului WTI a atins 98 de dolari pe baril, scrie News.ro.

Preţurile au scăzut pe măsură ce temerile pieţei de restricţii severe asupra ofertei au scăzut.

Casa Albă eliberează peste 180 de milioane de barili de ţiţei din Rezerva Strategică de Petrol din SUA. Producţia de petrol din SUA a crescut cu aproximativ 500.000 de barili pe zi (bpd) în acest an, la 12,2 milioane de barili pe zi, scrie News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...