Record pentru Romgaz – profit net consolidat de 1,73 miliarde de lei, în creştere cu 126%, după prima jumătate a acestui an

Grupul Romgaz a afişat un profit net în creştere cu 126,62% după prima jumătate a acestui an, la 1,73 miliarde de lei, potrivit Raportului semestrial transmis vineri Bursei de la Bucureşti. Profitul net consolidat pe acţiune (EPS) a fost de 4,5 lei.
AGERPRES - vin, 12 aug. 2022, 09:34

Veniturile totale raportate de grup au fost mai mari cu 5,35 miliarde lei în SI 2022, înregistrând o creştere de 236,75%. Cea mai importantă contribuţie la această creştere a avut-o cifra de afaceri din vânzarea gazelor naturale (6,68 miliarde lei în SI 2022 faţă de 1,97 miliarde lei în SI 2021), scrie Agerpres.

O altă contribuţie semnificativă la creşterea veniturilor a fost cea a cifrei de afaceri din vânzarea de energie electrică (498,58 milioane lei în SI 2022 faţă de 42,75 milioane lei în SI 2021).

Potrivit documentului transmis BVB, cheltuielile totale au crescut în SI 2022 cu 309,27%, în principal din cauza majorării cheltuielilor cu redevenţa (+734,01 milioane lei) şi a impozitului pe veniturile suplimentare (+3,46 miliarde lei). În trimestrul al II-lea al acestui an a fost introdus un impozit pe veniturile suplimentare obţinute din vânzarea de energie electrică, al cărui cuantum a fost de 62,84 milioane lei, precizează compania.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru SI 2022 a fost de 63,35 TWh, cu aproximativ 13,3% mai mic decât cel înregistrat în SI 2021, din care circa 18,27 TWh a fost acoperit cu gaze din import iar diferenţa de 45,08 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 27,56 TWh, ceea ce reprezintă 43,35% din consumul naţional şi 61,44% din consumul acoperit cu gaze din intern. Cota de piaţă a Romgaz pe piaţa livrărilor de gaze interne din România este de 61,44%, cu 10,5% mai mare decât cota deţinută în perioada similară a anului trecut.

Producţia de gaze naturale, realizată în primele şase luni ale anului 2022, a fost de 2,52 miliarde mc, ceea ce înseamnă un declin foarte mic de producţie (0,16%) raportat la producţia înregistrată în semestrul I al anului 2021, precizează sursa citată.

„Nivelul ridicat al producţiei de gaze naturale înregistrat în Semestrul I 2022 a fost influenţat de: implementarea de măsuri pentru optimizarea exploatării zăcămintelor de gaze naturale; continuarea şi extinderea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze; efectuarea de programe de reparaţii şi intervenţii la sondele cu productivitate scăzută sau inactive; finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea de noi sonde la această infrastructură”, se precizează în documentul citat.

Producţia de energie electrică a Romgaz a fost de 544,66 GWh, fiind mai mare cu 341,58 GWh decât cea realizată în perioada similară a anului 2021 (+168,2%). Cu această producţie Romgaz deţine o cotă de piaţă de 1,95%.

În luna mai 2022, Romgaz a semnat contractul de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Preţul convenit al acestei tranzacţii este de 1,06 miliarde dolari. Preţul de achiziţie poate fi ajustat în anumite condiţii, conform prevederilor contractului de achiziţie. La semnarea contractului de achiziţie, Romgaz a trebuit să achite un avans/depozit în valoare de 106 milioane dolari.

Tot în luna mai 2022, Romgaz a semnat un acord de finanţare în valoare de 325 milioane euro, cu Raiffeisen Bank, pentru finanţarea parţială a achiziţiei acţiunilor EMEPRL. În luna iunie 2022, Romgaz a semnat un act adiţional la acordul de finanţare prin care împrumutul de 325
milioane euro este acordat de Raiffeisen Bank şi Banca Comercială Română.

Acţionarul majoritar al Romgaz este statul român, cu o participaţie la capitalul social de 70%.

Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acţiunile emise de SNGN Romgaz SA sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti. Totodată, acţiunile societăţii sunt suport pentru certificate globale de depozit (GDR-uri) emise de The Bank of New York Mellon, GDR-uri care se tranzacţionează pe Bursa de Valori Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...