Cseke Attila: Aproximativ 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri prin PNRR sunt eligibile

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că aproximativ 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri finalizate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt eligibile, iar în trei cazuri s-au făcut deja plăţi către autorităţile publice locale.
AGERPRES - vin, 12 aug. 2022, 17:30
Cseke Attila: Aproximativ 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri prin PNRR sunt eligibile

„Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR). Am avut trei apeluri de proiecte: pe „valul renovării” în valoare de 2,8 miliarde de euro, pe fondul local, componenta 10 – 2,7 miliarde de euro şi pe componenta 15 din PNRR, legat de construcţia de creşe noi – încă 300 de milioane de euro, deci aproape 6 miliarde de euro, şi suntem în momentul în care putem să spunem că toate cele 5.677 de proiecte depuse de către potenţialii beneficiari au fost evaluate de către specialiştii din Ministerul Dezvoltării. Aproape 95% din aceste proiecte sunt proiecte eligibile, unele dintre ele necesită clarificări care se vor face pe procedura legală în perioada imediat următoare. Am încheiat deja şi contracte de finanţare. Mai mult decât atât, avem trei obiective de investiţii la care am făcut şi plăţi efective, ceea ce înseamnă că banii din PNRR au ajuns în contul celor trei autorităţi locale”, a spus Cseke.

Ministrul Dezvoltării şi-a exprimat dorinţa ca evaluarea proiectelor eligibile să se încheie cât mai repede, pentru ca în septembrie să fie lansat al doilea apel de proiecte pentru aceste investiţii.

În ceea ce priveşte Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, ministrul Cseke a precizat că sunt opt judeţe a căror listă cu obiectivele de investiţii nu a fost încă aprobată, printre care se numără şi judeţul Bistriţa-Năsăud, dar a dat asigurări că în maximum 10 zile vor fi semnate primele contracte de finanţare.

Cseke Attila a participat vineri, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, la pre-recepţia lucrărilor de la noua sală polivalentă din municipiul Bistriţa, construită prin Compania Naţională de Investiţii şi cu aportul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...