Principalele state de destinaţie ale românilor plecaţi pentru muncă în UE sunt Italia – 890.000 persoane, Spania – 825.000 persoane, şi Germania – 110.000 persoane.
„Această migraţie masivă a forţei de muncă activă petrecută într-un interval de timp foarte scurt a dezechilibrat piaţa muncii, fenomenul fiind greu de gestionat, astfel încât să poată fi elaborate politici adecvate de echilibrare a concordanţei dintre cerere şi ofertă. Astfel că, dacă la începutul perioadei analizate, piaţa internă a funcţionat cu excedente mai mari de ofertă, după a doua jumătate a anilor 2000, odată cu modificările structurale ale economiei, piaţa a funcţionat cu deficite mari în anumite sectoare şi ramuri economice. Şomajul redus nu a reprezentat în sine un indicator real de eficienţă, atâta timp cât multe ramuri economice nu au putut angaja personal suficient şi de calitatea dorită. Este evident că mărimea neconcordanţelor dintre cerere şi ofertă a sporit riscul pierderii de productivitate, sistemul de formare profesională continuă a adulţilor, pârghia cea mai importantă de contracarare a fenomenului, funcţionând cu destul de multe deficienţe”, semnalează proiectul de strategie.
Acesta menţionează că un alt efect extrem de important al acestei migraţii masive pentru muncă a avut loc în planul sustenabilităţii sistemului de protecţie socială al pieţei muncii din România şi din UE 27, condiţionat de integrarea activă şi participarea efectivă prin contribuţii la aceste sisteme pentru lucrătorii români care lucrează pe teritoriul altor state membre UE.