Noua strategie DIGI pentru a atrage clienţi: 50% reducere la abonamentul de mobil pentru cei care se portează

Grupul de comunicaţii fixe şi mobile DIGI a lansat o ofertă nouă pentru cei care se vor porta până la finele lunii august în reţeaua sa, noii clienţi pe segmentul de mobil având o reducere de 50% la abonament pe o perioadă de nouă luni, potrivit unui comunicat de presă al grupului.
Lidia Neagu - mar, 16 aug. 2022, 12:06
Noua strategie DIGI pentru a atrage clienţi: 50% reducere la abonamentul de mobil pentru cei care se portează

Campania, desfăşurată în perioada 16 – 31 august 2022, se adresează tuturor clienților, persoane fizice, și se poate efectua atât din prepaid, cât și din postpaid. 

Astfel, abonații care își portează numărul la DIGI în perioada 16-31 august, beneficiază de super prețuri atât la contractarea tipului de abonament Optim Nelimitat, cât și Optim 2, respectiv Optim 3, pentru o perioadă de 24 de luni. Reducerea se aplică la contractarea serviciului de telefonie mobilă, iar clienții pot opta fie pentru reducerea de 50% din valoarea abonamentului de telefonie mobilă, fie pentru achiziționarea unui telefon în 24 de rate DIGI, cu avans 0, aceasta din urmă fiind disponibilă doar pentru clienții care dețin minimum un serviciu fix DIGI. 

Clienții care optează pentru abonamentul Optim Nelimitat au parte de beneficii nelimitate în ceea ce privește traficul de internet, minute în orice rețea națională fixă și mobilă, SMS-uri în rețeaua DIGI, 3000 de minute internaționale în principalele rețele mobile din SUA, Canada, China și UE, pentru convorbiri cu cei dragi, indiferent de distanță.

 Oferta poate fi activată atât pe site din pagina principală sau din contul de client, cât și în punctele de prezență, prin intermediul reprezentanților de vânzări sau prin apel la serviciul Relații Clienți.

Clienții noi, care nu dețin încă un serviciu DIGI și doresc să contracteze unul sau mai multe abonamente de telefonie mobilă Optim Nelimitat, pot accesa site-ul DIGI.ro, campania fiind disponibilă în pagina principală sau pot opta pentru oricare dintre posibilitățile de contractare menționate anterior. În funcție de numărul de abonamente Optim Nelimitat active la aceeași adresă, prețul final al abonamentului variază între 3-5 Euro/lună (TVA inclus). 

Potrivit datelor Autorității Nationale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat că 577.415 numere de telefonie mobilă au trecut la un alt furnizor în primele șase luni ale acestui an. Cei mai mulți utilizatori au migrat la rețeaua DIGI – 349.132, în timp ce Vodafone a primit prin portare 78.758 de numere, Orange – 74.938, Telekom Romania Mobile Communications – 58.737, iar Orange Romania Communications, 15.843.

DIGI este operatorul care își păstrează poziția de lider încă de la lansarea portabilității cu peste 3,6 milioane de numere de telefonie mobilă, în cei aproape 15 ani de existență a serviciului de portabilitate. 

DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania, Italia și Portugalia. 

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...