Budăi: A fost suplimentat bugetul care permite angajarea şomerilor de peste 45 de ani şi a ucenicilor

 Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) va suplimenta fondurile destinate angajării şomerilor în vârsta de peste 45 ani, a ucenicilor, a şomerilor unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Marius Budăi.
AGERPRES - mie, 17 aug. 2022, 11:04
Budăi: A fost suplimentat bugetul care permite angajarea şomerilor de peste 45 de ani şi a ucenicilor

Potrivit acestuia, bugetul MMPS, la capitolul „Asistenţă socială”, a fost majorat, în urma rectificării bugetare, cu 400 de milioane de lei, astfel încât angajatorii vor putea încheia noi convenţii pentru angajarea categoriilor sociale vulnerabile.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, în condiţiile prevăzute de art.85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, statul subvenţionează cheltuielile cu forţa de muncă pentru încadrarea de persoane cu handicap, pentru angajarea şomerilor care în termen de cinci ani de la angajare îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau limită de vârsta, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensie anticipată.

În acelaşi timp, din bugetul MMPS se subvenţionează angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, acordând o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare pentru fiecare ucenic angajat in baza contractului de ucenicie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...