NATO solicită ca o inspecție a AIEA să aibă loc cât mai repede la centrala nucleară din Zaporojie

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că este "urgent" ca o "inspecţie" a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să aibă loc la centrala nucleară de la Zaporojie, în Ucraina, aflată sub control rusesc şi unde loviturile de care cele două părţi se acuză reciproc s-au înmulţit în ultima vreme, relatează AFP şi DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 aug. 2022, 18:57
NATO solicită ca o inspecție a AIEA să aibă loc cât mai repede la centrala nucleară din Zaporojie

Centrala, cea mai mare din Europa, a fost ocupată la începutul lui martie de trupele ruseşti. Din 5 august, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente, în contextul în care tirurile au lovit o dată aproape de o clădire de stocare de material radioactiv şi altă dată au provocat oprirea automată a unui reactor.

Ocuparea sitului de către soldaţi ruşi „reprezintă o ameninţare gravă pentru securitatea şi siguranţa acestei facilităţi, care creşte riscurile de accident sau incident nuclear (…). Este urgent să fie autorizată o inspecţie a AIEA şi să se obţină retragerea tuturor forţelor ruse” din acest sit, a afirmat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă.

Controlul rusesc de la Zaporojie „pune în pericol populaţia Ucrainei, ţărilor vecine şi comunităţii internaţionale”, a subliniat el, după o întâlnire cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Loviturile care au vizat recent centrala, declanşând temeri privind o catastrofă nucleară, au provocat săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU şi directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a pledat pentru trimiterea unei misiuni la faţa locului „în cel mai scurt termen” pentru inspectarea sitului.

Rusia a acuzat serviciile ONU că au împiedicat misiunea AIEA. Ucraina s-a opus la rândul ei, considerând că inspecţia ar legitima ocupaţia rusă a sitului în ochii comunităţii internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...