Wizz Air își deschide o nouă bază pentru zborurile sale la Suceava

Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi deschiderea unei baze noi în Suceava, extinzându-și operațiunile în România. Odată cu alocarea a două noi aeronave moderne Airbus A321neo, Wizz Air oferă acum 11 rute către 7 țări de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.
Ion Dobreanu - mie, 17 aug. 2022, 21:50
Wizz Air își deschide o nouă bază pentru zborurile sale la Suceava

Noua aeronavă va sprijini zborurile pe cinci noi rute, către Paris-Beauvais (Franța), Bruxelles-Charleroi (Belgia), Veneția-Treviso (Italia), Larnaca (Cipru) și Eindhoven (Olanda). Biletele pentru noile rute sunt deja disponibile online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil începând cu 24,99 de euro / 119 lei.

Începând cu 15 decembrie, românii pot călători de la Suceava la Paris-Beauvais în zilele de joi și sâmbătă. O zi mai târziu, pe 16 decembrie, vor începe zborurile din Suceava către Bruxelles-Charleroi în fiecare luni, miercuri și vineri, iar spre Veneția-Treviso în fiecare luni și vineri. În plus, începând cu 17 decembrie, pasagerii pot călători către Larnaca și Eindhoven, ambele cu plecare în zilele de marți și sâmbătă.

Wizz Air continuă să-și extindă operațiunile în întreaga rețea, pe măsură ce alocă mai multe aeronave și recrutează însoțitori de zbor. Cu rute în toată Europa, românii vor putea călători prin aceste noi zboruri Wizz Air la tarife reduse către unele dintre cele mai importante centre urbane din Europa. Pe lângă aceste piețe, Wizz Air mărește și frecvența a trei rute ce operează din Suceava. Frecvența zborurilor către Bologna va fi mărită la 3 zboruri pe săptămână, Milano-Bergamo la 7 zboruri și Roma-Fiumicino la 5 zboruri.

Vorbind la conferința de presă de la Suceava, Evelin Jeckel, Acting Network Officer la Wizz Air, a spus: „Suntem încântați să anunțăm astăzi deschiderea bazei noastre de la Suceava și alocarea a două aeronave moderne Airbus A321neo, care vor sprijini operațiunile pe cinci rute noi cu plecare din frumosul oraș al Sucevei. Acest anunț marchează o etapă importantă pentru rețeaua noastră din România, care include acum 11 rute cu plecare din Suceava, către 7 țări. Pe măsură ce continuăm să ne extindem rețeaua în România, anunțul ne susține strategia de creștere și angajamentul de a oferi tarife ultra-reduse către destinații diverse din Europa. Așteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii la bordul zborurilor noi și al celor existente, cu plecare de la noua noastră bază din Suceava”, a spus la conferința de presă de la Suceava, Evelin Jeckel, Acting Network Officer la Wizz Air.

„Deschiderea bazei operaţionale Wizz Air la Aeroportul Suceava, cu siguranţă reprezintă un pas important în dezvoltarea aeroportului dar şi a zonei pe care acesta o deserveşte. Creşterea numărului de operaţiuni și a diversificării portofoliului de destinaţii vor aduce efecte benefice pentru mediul de afaceri, turism, dar vor duce şi la crearea de noi locuri de muncă prin diversificarea activităţilor aeronautice în zonă. Succesul de care ne bucurăm pe destinaţiile pe care le operează deja Wizz Air pe Aeroportul Suceava, demonstrează faptul că există cerere şi interes din partea întregii comunităţi deservite. Mulţumim Wizz Air pentru încredere. Sperăm să fie un parteneriat de lungă durată şi benefic pentru ambele părţi”, a declarat Ioan Măriuța, director general al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.

**Bilet pe un singur segment, cu taxă administrativă și bagaj mic de mână (dimensiuni maxime: 40x30x20 cm) incluse. Bagajele pe roți și orice alt tip de bagaj de cală sunt supuse unor taxe suplimentare. Prețul este valabil doar pentru rezervările efectuate pe wizzair.com și prin intermediul aplicației de mobil WIZZ. Numărul de locuri la prețurile indicate este limitat.

Despre Wizz Air

Wizz Air operează o flotă de 160 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști în aviație asigură servicii superioare și tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 27,1 milioane de pasageri în anul financiar F22, care s-a încheiat pe 31 martie 2022. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ. C

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...