BCE va continua să majoreze dobânda pentru a contracara inflaţia ridicată

Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să majoreze ratele dobânzilor, a afirmat Martins Kazaks, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Bloomberg.
AGERPRES - joi, 18 aug. 2022, 12:31
BCE va continua să majoreze dobânda pentru a contracara inflaţia ridicată

„În acest moment vedem că inflaţia este la un nivel inacceptabil de ridicat, iar în Letonia depăşeşte 20%”, a precizat oficialul BCE într-un interviu acordat postului leton de televiziune TV3.

„Politica monetară a devenit deja din decembrie mai restrictivă: la început, am redus programele de sprijin şi în ultimele luni am majorat dobânzile, şi vom continua această creştere, cu scopul de a nu permite inflaţiei să se agraveze”, a declarat Kazaks, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Letoniei.

Acesta a adăugat că ar fi mult mai dureros să lăsăm inflaţia să rămână în continuare la un nivel ridicat.

„Pentru a lupta contra inflaţiei avem nevoie şi de politica fiscală şi de politica structurală”, a apreciat Kazaks.

La şedinţa din 21 iulie, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.

Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% şi, respectiv, 0,75%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile de preluare a Commerzbank din Germania din cauza obiecțiilor ridicate......
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...