Franța respinge categoric planul de a se construi un gazoduct care să lege Peninsula Iberică de Europa Centrală

Franţa se delimitează categoric de interesul manifestat de Germania, Spania, Portugalia şi de Comisia Europeană asupra construirii unui gazoduct care să lege Peninsula Iberică de Europa Centrală şi este foarte reticentă faţă de ideea revitalizării proiectului gazoductului MidCat, abandonată în anul 2019, această poziţie fiind exprimată marţi de Ministerul francez al Tranziţiei Ecologice, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - joi, 18 aug. 2022, 19:21
Franța respinge categoric planul de a se construi un gazoduct care să lege Peninsula Iberică de Europa Centrală

Ideea gazoductului MidCat a fost lansată în anul 2013 şi acesta ar fi urmat să lege regiunea spaniolă Catalonia de sud-estul Franţei. Dar în lipsa unui acord privind finanţarea şi a unui sprijin real din partea Franţei, care nici atunci nu era convinsă de utilitatea proiectului, în 2019 acesta a fost în cele din urmă abandonat.

În plus, un studiu de fezabilitate comandat de Comisia Europeană concluzionase în 2018 că o asemenea infrastructură, cu un cost estimat de peste 440 de milioane euro, nu ar fi nici rentabilă şi nici necesară.

Dar în noul context generat de războiul din Ucraina şi de sancţiunile europene împotriva Rusiei, care implică riscul sistării livrărilor de gaze ruseşti, plus ambiţiile UE de a-şi diminua dependenţa energetică faţă de Rusia, această idee a fost recent readusă în discuţie.

Primul care a pledat recent pentru construirea unui astfel de gazoduct este cancelarul german Olaf Scholz, a cărui ţară se numără printre membrele UE cele mai dependente faţă de gazele ruseşti şi caută intens alternative.

Însă Franţa a semnalat că, în primul rând, realizarea unui proiect de acest fel ar necesita mulţi ani înainte de a deveni operaţional, fiind nevoie de studii şi de lucrări, nemaivorbind de eventuala opoziţie a populaţiei de pe traseul conductei şi a asociaţiilor ecologiste, situaţie semnalată şi în analizele premergătoare deciziei din 2019 de renunţare la acest proiect.

De asemenea, un astfel de proiect ar necesita costuri semnificative, de ”cel puţin 3 miliarde de euro”, mai justifică Parisul opoziţia sa faţă de respectivul gazoduct.

Franţa propune în schimb construirea unor terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL) în părţile de nord şi de est ale Europei, în special în Germania, şi mai ales a unor terminale flotante temporare (cum este cel care ar urma să fie dat în folosinţă peste un an în portul francez Le Havre), considerând că acestea ar ”reprezenta investiţii mai mici şi mai rapide” care să permită înlocuirea gazului rusesc.

Parisul consideră inoportună o investiţie într-un gazoduct exploatabil zeci de ani în condiţiile în care UE şi-a propus reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea consumului de combustibili fosili, printre care şi gazul natural, estimând aşadar că o asemenea investiţie ar fi contrară obiectivelor de mediu ale UE.

În acest sens, guvernul francez manifestă îndoieli că, din punct de vedere tehnic, respectivul gazoduct ar putea fi în viitor convertit pentru transportul hidrogenului verde, aşa cum pledează Spania, ţară care de asemenea susţine revigorarea proiectului MidCat.

Prin urmare, ”toate aceste elemente trebuie să facă obiectul unui dialog între statele membre (ale UE) implicate pentru a ţine cont atât de provocările solidarităţii europene care sunt esenţiale, dar şi de obiectivele noastre climatice”, concluzionează Ministerul francez al Tranziţiei Ecologice.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german Olaf Scholz a spus ieri că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto care nu respectă limitele privind emisiile de dioxid de carbon, transmite......
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe locul 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale ...
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și ...
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, România este foarte importantă pentru noi
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, ...
Huawei consideră că România este o țară foarte importantă și dorește să rămână un actor important pe piața locală ...