Popescu (Rompan): Pâinea va fi mai ieftină din 1 septembrie în hipermarketuri, şi în magazinele brutăriilor

Pâinea va fi mai ieftină din 1 septembrie în raioanele specializate din hipermarketuri, dar şi în magazinele proprii ale brutăriilor odată cu reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) de la 24% la 9%, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
Economica.net - joi, 29 aug. 2013, 13:51
Popescu (Rompan): Pâinea va fi mai ieftină din 1 septembrie în hipermarketuri, şi în magazinele brutăriilor

„Avem certitudinea că toţi comercianţii vor ieftini pâinea şi produsele din panificaţie atât în hipermarketuri cât şi în magazinele proprii ale brutăriilor de la 1 septembrie pentru că vom avea TVA redusă de 9%, iar consumatorii vor mânca o pâine fiscalizată şi mai sigură din punct de vedere igienico-sanitar. Practic începând de duminică nu numai pâinea se va ieftini ci şi produsele de panificaţie care au compoziţia pâinii, cornuri, covrigi sau chifle, dar fără împluturi”, a spus acesta.

În ceea ce priveşte proiectul privind vânzarea pâinii numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale, şeful ROMPAN a subliniat că, deocamdată, se află în circuitul de avizare la instituţiile de profil, dar este optimist ca va fi aprobat în cursul lunii septembrie.

„Cred că proiectul privind vânzarea pâinea numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale va fi aprobat în luna septembrie iar în circa 3-4 luni, respectiv din 2014, va putea intra în vigoare. În baza acestui proiect estimez că se vor reduce cel puţin o treime din cele 150.000 de magazine existente”, a subliniat Popescu.

Potrivit studiilor efectuate de ROMPAN, evaziunea fiscală din sectorul de morărit şi panificaţie s-ar putea reduce de la 67% la 20%, în circa 8 luni după introducerea TVA de 9% la pâine, respectiv de la un miliard de lei în prezent, la circa 200 de milioane de lei.

Industria autohtonă de morărit şi panificaţie din România s-a confruntat în 2012 cu cel mai greu an din istorie, în condiţiile în care multe societăţi s-au închis şi au fost pierdute locuri de muncă, iar evaziunea fiscală în sector s-a apropiat de 70%.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde 300 de societăţi din toate domeniile din industrie. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.

În industrie lucrează 6.178 de unităţi înregistrate, dar există şi multe alte unităţi neînregistrate. În industria de panificaţie lucrează 80.000 de salariaţi, mai mult de jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...