Operatorul rețelei norvegiene de energie electrică reduce la zero tarifele până la sfârșitul lui 2023, pentru a-i sprijini pe consumatori

Statnett, operatorul reţelei electrice din Norvegia, a anunţat vineri că va extinde politica sa de a nu percepe nicio taxă pentru utilizarea reţelei sale până la finalul lui 2023, pentru a atenua impactul preţurilor ridicate la electricitate asupra consumatorilor, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 19 aug. 2022, 17:39
Operatorul rețelei norvegiene de energie electrică reduce la zero tarifele până la sfârșitul lui 2023, pentru a-i sprijini pe consumatori

Compania de stat informase în februarie că nu va percepe tarife de consum din aprilie până la finalul lui 2022, după ce preţurile record la electricitate au majorat veniturile sale de pe urma distribuirii energiei în Norvegia şi în ţările vecine.

Această politică a fost extinsă până la finalul lui 2023, a anunţat compania. De asemenea, de la 1 septembrie şi până la finalul lui 2023, va fi redus la zero un alt tarif, prin care clienţii plăteau pentru pierderile din reţea.

Noile reduceri de tarife vor scădea costurile cu electricitate pentru consumatori cu 11 miliarde de coroane norvegiene (1,12 miliarde de dolari).

Sursa foto: Facebook/Statnett

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...