Macron le cere francezilor să fie solidari și să accepte să plătească prețul libertății. Apelul președintelui francez vine după ultima discuție cu Putin

Preşedintele Emmanuel Macron a denunţat vineri atacul brutal al Rusiei, care a lansat o invazie în Ucraina din 24 februarie, şi a cerut francezilor "să accepte să plătească preţul libertăţii" în faţa consecinţelor acestuia din Europa, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 20 aug. 2022, 10:43
Macron le cere francezilor să fie solidari și să accepte să plătească prețul libertății. Apelul președintelui francez vine după ultima discuție cu Putin

„Mă gândesc la poporul nostru, care va avea nevoie de forţă pentru a face faţă vremurilor viitoare, pentru a rezista incertitudinilor, uneori facilităţii sau adversităţii şi, uniţi, să accepte să plătească preţul libertăţii noastre şi al valorilor noastre”, a spus şeful statului francez.

„De la atacul brutal lansat de Vladimir Putin pe 24 februarie, războiul a revenit la câteva ore (distanţă) de graniţele noastre, pe pământ european”, a spus el.

Emmanuel Macron a făcut aceste declaraţii după conversaţia telefonică cu omologul rus despre trimiterea unei misiuni de experţi la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ţinta bombardamentelor repetate de care Kiev şi Moscova se acuză reciproc.

Preşedintele francez a făcut apel la un „gând pentru poporul ucrainean care rezistă eroic la atacurile teribile ale armatei ruse şi ale auxiliarelor acesteia”.”Da, fantomele spiritului răzbunării, încălcările flagrante ale suveranităţii statelor, dispreţul intolerabil la adresa popoarelor, voinţa imperialistă reapar din trecut pentru a se impune în cotidianul Europei noastre, a vecinilor noştri, a prietenilor noştri”, a spus Emmanuel Macron.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...