Ce va urma la Romtelecom-Cosmote? Deutsche Telekom lucrează la o nouă strategie pentru Europa de Est

Grupul german Deutsche Telekom (acţionarul majoritar de la OTE) vrea să-şi consolideze în mod semnificativ poziţia în Europa de Est şi lucrează la o nouă strategie în acest sens, informează Wall Street Journal, citând surse din interiorul companiei.
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 08:18
Ce va urma la Romtelecom-Cosmote? Deutsche Telekom lucrează la o nouă strategie pentru Europa de Est

Analiza strategică, care nu a fost încă finalizată, este destinată eficientizării unităţilor din Europa de Est şi ar putea rezulta vânzarea unor active care nu sunt importante, cum este participaţia de 61% la operatorul ceh T-Mobile Czech. La finele anului trecut, Deutsche Telekom evalua participaţia sa la T-Mobile Czech la 1,75 miliarde de euro. Cu toate acestea, actualul director financiar, Timotheus Höttges, care de la 1 ianuarie 2014 va deveni director general la Deutsche Telekom, ar putea să nu fie interesat în vânzarea acestei participaţii pentru a păstra o prezenţă internaţională puternică.

Potrivit surselor citate de WSJ, Consiliul de Administraţie de la Deutsche Telekom se va întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta noua strategie, însă, deocamdată, nu este clar dacă la această reuniune vor fi decise măsuri concrete. În orice caz, un punct cheie al revizuirii va fi întrebarea dacă Deutsche Telekom ar trebui să iasă de pe pieţele est europene unde are doar operaţiuni de telefonie mobilă sau să cumpere operaţiuni de telefonie fixă sau Internet broadband pentru a-şi consolida poziţia.

În schimb, potrivit ‘Wall Street Journal Deutschland’, prima piatră de temelie a noii strategii pentru Europa de Est a grupului german ar putea fi operatorul polonez de cablu Netia, pe care Deutsche Telekom îl urmăreşte de ceva timp. Doi dintre investitorii financiari interesaţi de Netia s-au retras din cursă. La rândul său, Deutsche Telekom este prezent pe piaţa poloneză numai în sectorul de telefonie mobilă.

Potrivit unor informaţii apărute anterior în presă, Deutsche Telekom analizează posibilitatea preluării unui operator de telefonie fixă pentru a-şi consolida poziţia în Europa de Est, printre firmele cu care grupul german a purtat discuţii numărându-se GTS Central Europe şi Netia SA. O decizie referitoare la cumpărarea uneia dintre cele două firme ar putea fi luată la finalizarea strategiei pentru Europa de Est.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization SA, OTE, care la rândul său deţine 54,01% din Romtelecom.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...