Vine Stoica să semneze pentru CFR Marfă? Imperiul lui feroviar se tot extinde în Europa

Grupul feroviar al lui Gruia Stoica, aşteptat luni de Guvernul României la semnarea contractului pentru privatizarea companiei CFR Marfă, îşi continuă extinderea în Europa.
Economica.net - sâm, 31 aug. 2013, 20:25
Vine Stoica să semneze pentru CFR Marfă? Imperiul lui feroviar se tot extinde în Europa

Primul lucru care i-a fost cerut Ramonei Mănescu în postura de proaspăt ministru al Transporturilor, numit în această săptămână, a fost finalizarea privatizării CFR Marfă. Contractul cu Gruia Stoica ar trebui semnat chiar luni, după cum a solicitat premierul, dar investititorul îşi asumă un risc.

“Cu CFR Marfă, înţeleg că veţi termina săptămâna aceasta de studiat toate documentele şi luni chemaţi-l pe câştigător să semneze contractul. Dă banii, încheiem operaţiunea. Nu dă banii, management privat şi reorganizarea, restructurarea companiei de către managementul privat şi pregătirea unei noi proceduri, de data aceasta a doua oară, dacă va fi cazul, în nişte termene mult mai extinse, mai rezonabile. Am avut dead-line-ul cu boardul FMI în cazul de faţă. Dacă va fi acea situaţie, trebuie să începem în toamnă procedura şi să o încheiem, probabil, la jumătatea anului viitor, dacă nu se finalizează achiziţia actuală. Dacă se finalizează, plăteşte cei 200 de milioane şi sigur trebuie ca ministrul, secretarii de stat să urmărească toate aspectele care ţin de contract – investiţii, personal, toate lucrurile pe care, de altfel, consultanţii le-au pus de la început în ofertă”, a spus premierul Victor Ponta.

Numai că situaţia nu este chiar atât de simplă. Gruis Stoica, patronul Grup Feroviar Român a câştigat licitaţia de preluare a CFR Marfă oferind 202 milioane de euro, dar, admiţând că face rost de finanţare, tranzacţia trebuia avizată de Consiliul Concurenţei. Or, aici apare o problemă: o concentrare economică dintre GFR şi CFR Marfă ar crea un grup comercial care ar deţine 80% din piaţa transportului feroviar de marfă din România. Totuşi, după ce a câştigat licitaţia, Stoica se declara optimist că tranzacţia va obţine OK-ul Consiliului pe motiv că nu se pune problema unui monopol, dat fiind că ar trebuie să se judece întreaga piaţă de transport din România. Or, potrivit lui Stoica, pe şosea se transportă 240 de milioane de tone de mărfuri pe an, iar pe calea ferată doar 50 de milioane.

La sfârşitul acestei săptămâni, după ce a i s-a solicitat să vină luni să semneze contractul, Stoica a spus că dă banii doar după ce Consiliul Concurenţei va aviza tranzacţia. “Am fost deja invitat, de câteva zile, de către autorităţi, să semnez contractul. Aştept detaliile întâlnirii. Cât despre plata banilor, procedura este următoarea: după semnarea contractului, notific tranzacţia la Consiliul Concurenţei. După ce primesc avizul favorabil al Consiliului Concurenţei, achit suma integral”, a declarat Stoica.

Doar că mai există o problemă: instituţia are la dispoziţie cinci luni ca să dea acest aviz, iar Stoica trebuie să plătească banii pe compania cumpărată în 60 de zile. Preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu a spus că, până acum, instituţia nu a primitrvreo notificare din partea GFR, dar a spus că firma lucrează la ea. Chiriţoiu spune că Stoica poate să plătească în termenii conveniţi cu Guvernul, dar dă de înţeles că o face pe riscul lui.

“Singurul lucru prevăzut în lege este că cumparatorul nu are voie să-şi exercite puterea în companie, nu poate să înceapa să ia decizii, sa numească oameni, să vândă active, să cumpere, deci nu dispune de proprietatea lui, dar nu-l opreste nimeni să-şi lichideze plata”, a spus Chiriţoiu.

Expansiunea lui Stoica în Europa continuă

Potrivit unor informaţii apărute în presa locală, autorităţile croate vor bate cu siguranţăpalmacu grupul Grampet, din care face parte şi Grup Feroviar Român, pentru vânzarea companiei feroviere locale de marfă HZ Cargo.

Ministrul transporturilor de la Zagreb, Sinisa Hajdas Doncic, a confirmat pe data de 29 august că HZ Cargo va fi vândută companiei feroviare din România, aceasta fiind cea mai bună soluţie pentru compania croată. Tranzacţia se ridică la 120 de milioane de euro, bani cu care autorităţile croate vor să reconstruiască infrastructura feroviară a ţării, la care se adaugă o infuzie de capital de 30 de milioane de euro, bani pe care Stoica trebuie să îi investească în compania pe care o cumpără. Cel mai probabil, tranzacţia va fi parafată în octombrie.

Firma lui Stoica pare să fie interesată şi de sudul continentului. La începutul acestei luni, Grampet primit o invitaţie formală din partea autorităţilor elene să participe la privatizarea operatorului feroviar public de transport de marfă pe calea ferată din Grecia, Train OSE. La privatizarea companiei elene, românii se vor bate cu un consorţiu format din Căile Ferate Ruse (RZD) şi Societatea Căilor Ferate din Franţa (SNCF), dar şi COSCO (China Ocean Shipping Company), cel mai mare furnizor de servicii de logistică şi shipping din China.

Ar fi a treia privatizare internaţională la care ar participa Grampet, după cea din Croaţia şi cea din Bulgaria, aceasta din urmă fiind totuşi anulată de autorităţile de la Sofia, care nu au fost mulţumite de preţul oferit pentru achiziţia BDZ Cargo.

Grampet este cel mai mare grup feroviar privat de transport marfă din România şi din Europa de Sud-Est, cu un parc de 9.500 de vagoane şi 225 de locomotive.  Pe lângă Grup Feroviar Român, pe care îl deţine în România, grupul lui Gruia Stoica mai are companii feroviare înBulgariaşi Ungaria. În plus, compania oferă servicii de transport şi logistică şi înGermania,Austria, Muntenegru şi RepublicaMoldova.

În afară de CFR Marfă, grupul lui Stoica a făcut mai multe achiziţii în România, printre care Remarul Paşcani, Rompetrol Logistics sau divizia de locomotive a Electroputere Craiova.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...