Banca americană cu cea mai mare prezenţă pe piaţa rusă anunţase în aprilie 2021 că intenţionează să renunţe la afacerile de retail bancar, ca parte a ieşirii de pe unele pieţe externe. În martie 2022, a anunţat că renunţă şi la divizia locală de servicii bancare comerciale, dar nu a găsit cumpărători pentru niciuna dintre afaceri.
În urma deciziei de joi a Citigroup de a închide serviciile bancare comerciale şi de consum, vor fi afectaţi aproximativ 2.300 dintre cei 3.000 de angajaţi ai Citi din Rusia.
Şi alte mari bănci internaţionale au ieşit de pe piaţa rusă după invadarea Ucrainei.
„Pare să fie o decizie bună, deoarece este extrem de riscant să acorzi credite în Rusia, iar ţara s-ar putea confrunta cu un declin sever al economiei din cauza sancţiunilor”, a apreciat Siddharth Singhai, director de investiţii la IronHold Capital în New York.
La 30 iunie 2022, expunerea Citigroup la Rusia era de 8,4 miliarde de dolari.
„În ultimele luni am explorat multiple opţiuni strategice privind vânzarea acestor afaceri din Rusia. Este clar că închiderea lor este soluţia firească, ţinând cont de mediul complicat din acest moment”, a afirmat Titi Cole, director în cadrul Citi.
Sursa foto: Wikipedia