Salariile din sectorul bugetar, majorate de la 1 august. Impactul – 2 miliarde lei

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor din sectorul bugetar începând cu 1 august, impactul fiind în jur de 2 miliarde lei, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Muncii, Marius Budăi, care a adăugat că aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul deja aprobat.
AGERPRES - vin, 26 aug. 2022, 12:49
Salariile din sectorul bugetar, majorate de la 1 august. Impactul - 2 miliarde lei

„Astăzi, Ministerul Muncii a propus spre dezbatere Guvernului şi au fost şi aprobate trei ordonanţe de urgenţă. Prima ordonanţă de urgenţă se referă la majorarea începând cu 1 august a salariilor lucrătorilor din mediul bugetar, acei lucrători care nu erau la nivelul din 2022. Majorarea constă în acordarea unei pătrimi din diferenţa aflată în plată şi nivelul prevăzut în Legea 153 pentru anul 2022”, a precizat Budăi, după şedinţa Executivului, scrie Agerpres.

El a menţionat că, în general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei pentru un angajat. Personalul medical şi ceilalţi angajaţi care au atins pragul pentru 2022 nu vor primi această majorare, a explicat ministrul.

„În general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei la angajat şi sunt angajaţi care vor primi şi mai puţin. Iar, în afară de personalul medical care deja ştim că este la nivelul din 2022, mai sunt salariaţi în cadrul ministerelor care deja au atins pragul din 2022 şi acei salariaţi nu primesc majorarea pentru că deja sunt acolo”, a afirmat Marius Budăi.

Ministrul a subliniat că aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul de stat deja aprobat.

„Impactul bugetar este în jur de 2 miliarde lei, undeva la 2,1 miliarde lei, dar nu este trecut un impact bugetar suplimentar din cauza a ceea ce v-am spus, pentru că se face cu încadrarea în cheltuielile bugetare deja aprobate. Este articol separat în ordonanţa de urgenţă. Ştiţi foarte bine că s-au blocat angajările pentru semestrul al doilea din anul 2022, la început de an au fost bugetate acele posturi vacante, deci avem o economie şi se pot încadra aceste cheltuieli”, a spus Budăi.

Potrivit acestuia, sunt vizate de această majorare în jur de un milion de persoane.

„Din cei 1,2 milioane de bugetari trebuie să scădem personalul medical şi acele pe categorii de persoane care deja sunt la nivelul din 2022”, a completat ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...