Ponta îi răspunde lui Băsescu pe tema Roşia Montană: Este bună ideea referendumului

Victor Ponta i-a răspuns lui Traian Băsescu privind Roşia Montană, premierul afirmând că ideea referendumului, în care populaţia să-şi spună părerea privind exploatarea minieră, lansată de şeful statului este "foarte bună".
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 10:16
Ponta îi răspunde lui Băsescu pe tema Roşia Montană: Este bună ideea referendumului

„Dacă preşedintele ţării, conform atribuţiilor sale constituţionale, consideră util să declanşeze un referendum (privind Roşia Montană n.r.) cred că este o idee foarte bună. Înainte de referendum în cadrul Parlamentului cu toţi cei care au opinii pro, contra este locul ideal de dezbatere, după care mergem la referendum”, a declarat, premierul Victor Ponta.

„Referitor la proiectul de lege referitor la Roşia Montană, vreau să explic încă o dată punctul de vedere al Guvernului. Noi nu am adoptat proiectul existent în perioada 2011. Faţă de guvernul PDL, guvernul actual a renegociat trei aspecte suplimentare: investiţii suplimentare în mediu, mărirea participaţiei statului până la 25% şi creştere redevenţei. Eu am luat o decizie curajoasă şi controversată. Îmi asum criticile. Dacă ministerele nu emiteau autorizaţiilr, companiile implicate ne dau în judecată şi cer despăgubiri statului român sumele previzionate, circa 2 miliarde de dolari”, a mai precizat Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de „laşitate” a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...