Mai mulţi români au preferat suspendarea plăţii ratelor la credit faţă de cei care au solicitat trecerea de la ROBOR la IRCC: 31.861 faţă de 13.752

La sfârşitul lunii august se termină perioada în care pot fi depuse cererile de suspendare a ratelor la credite. Datele centraliozate de FNGCIMM în 29 august 2022 arată că 31.861 de români au solicitat suspendarea ratelor, în timp ce, doar 13.752 au solicitat trecerea de la ROBOR la IRCC la creditele Prima Casă. Noii solicitanţi reprezintă doar un sfert din cei care au păsuit ratele pe vremea pandemiei.
Gabriela Ţinteanu - mar, 30 aug. 2022, 21:58
Mai mulţi români au preferat suspendarea plăţii ratelor la credit faţă de cei care au solicitat trecerea de la ROBOR la IRCC: 31.861 faţă de 13.752

Potrivit informaţiilor transmise de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) la solicitarea Economica.net, în data de 30 august 2022, „Până în prezent FNGCIMM a primit 31.861 de solicitări de amânare a rambursării ratelor scadente în baza OUG 37/2020, valoarea dobânzii suspendate fiind de cca. 128 milioane lei”.

După cum se poate observa, românii s-au grăbit să aleagă varianta suspendării ratelor la credit, dar numărul acestora reprezintă doar un sfert din numărul celor care au solicitat per total suspendarea ratelor la creditele Prima Casă. Din anul 2020 şi până în prezent au fost suspendate la plata ratelor 126.712 contracte Prima casă/Noua casă, valoarea fiind de 628 milioane de lei.

Potrivit unei declaraţii mai vechi a viceguvernatorului BNR, Leo Badea, „Circa 550.000 de persoane fizice și juridice au aplicat pentru amânarea la plata ratelor pe care moratoriile guvernamentale și cele inițiate de bănci le-au aplicat”. Potrivit oficialului BNR, suma totală amânată la plată a fost de 41 miliarde lei, adică 13,8% din soldul creditelor acordate de băncile românești.

Tot FNGCIMM arată că „Pentru trecerea de la ROBOR la IRCC beneficiarii Programului Prima Casa au trimis până în prezent 13.752 de solicitari dintre care sunt deja aprobate 13.369”. La finalul lunii mai 2022, potrivit BNR, circa 490.000 de debitori aveau credite ipotecare standard, credite ipotecare Prima casă şi credite de consum legate de ROBOR. Dacă luăm în calcul faptul că, cea mai mare pondere a debitorilor cu credite legate de ROBOR, de peste 70%, este la cei cu ipotecare Prima casă, respectiv peste 161.000 de debitori, cei 13.752 de solicitanţă înregistraţi şi aprobaţi la ora actuală de FNGCIMM, vom constata că abia 3% dintre împrumutaţi au solicitat trecerea la IRCC.

De asemenea, de la începutul anului peste 1.700 de consumatori au cerut soluţii prin Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). „Majoritatea solicită găsirea unor soluții pentru reducerea ratelor afectate de creșterea prețurilor și de majorarea dobânzilor variabile. Răspunsul instituțiilor de credit a venit prin scăderea la sub 4% a cererilor respinse fără un motiv obiectiv. În plus, valoarea beneficiilor obținute din negocierile dintre instituțiile de credit și consumatori, derulate pe parcursul anului 2022, a depășit, până în luna august, suma obținută pentru întregul an 2020, respectiv 1,3 milioane euro”, conform unui comunicat CSALB.

În data de 29 iunie 2022 s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare pentru clienții care întâmpină dificultăți financiare, find afectați financiar de situația gravă generate de criza actuală determinate direct sau indirect de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina. Suplimentar, în data de 29 iulie 2022 au fost publicate Normele de aplicare ale OUG 90/2022 prin Hotărârea de Guvern nr. 953/2022, precum și Normele de raportare a informațiilor referitoare la expunerile ce fac obiectul OUG 90/2022, prin Ordinul BNR nr. 2/2022.

Potrivit legilor menţionate pot beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului acordat în cadrul programului ”Prima casă/Noua casă” cei care au transmis solicitarea de suspendare către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data emiterii de către BNR a reglementărilor prevăzute la art.7 din OUG nr.90/2022. Teoretic, acest termen a expirat pe 29 august 2022.

 

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...