Ungaria a stabilit cu Gazprom o puternică majorare a achiziţiilor de gaze

Guvernul din Ungaria a semnat un acord cu Gazprom pentru creşterea volumului de gaze livrate de compania rusă de stat, nivelul maxim fiind majorat la 5,8 milioane metri cubi, mai mult decât dublu faţă de importul din august, a anunţat miercuri ministrul de Externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 31 aug. 2022, 17:47
Ungaria a stabilit cu Gazprom o puternică majorare a achiziţiilor de gaze

„Guvernul a decis să cumpere mai multe gaze”, a informat şeful Diplomaţiei din Ungaria, pe contul său de Facebook.

„S-a ajuns la un acord (cu Gazprom) pentru lunile septembrie şi octombrie”, a adăugat el.

În plus, cele două părţi au stabilit ca această cantitate suplimentară de gaze să vină prin sud, prin gazoductul TurkStream, care traversează Turcia şi Serbia.

Astfel, Ungaria, care în august a importat 2,6 milioane mc de gaze din Rusia, va putea importa, începând din 2 septembrie, până la 5,8 milioane de mc.

Szijjarto a semnalat că ar fi „imposibil” de garantat aprovizionarea cu energie a ţării sale fără gazele ruseşti.

Premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, este considerat drept cel mai bun aliat din Uniunea Europeană al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Decizia de majorare a achiziţiilor de la Gazprom contravine eforturilor majorităţii partenerilor, care, după invazia rusă din Ucraina, încearcă să reducă dependenţa energetică de Rusia, scrie EFE.

Potrivit Autorităţii de Reglementare şi Servicii Publice din Ungaria (MEKH), gazele înmagazinate de ţară totalizează în prezent 3,880 miliarde mc, un volum care, fiind la un nivel de 61% din capacitatea totală de înmagazinare, ar putea acoperi circa 37% din cererea normală dintr-un an.

Ungaria este una dintre ţările care depind foarte multe de gazele din Rusia, de unde provin 85% din gazele utilizate.

Te-ar mai putea interesa și
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții spun că de fapt tendința europeană este de contractare....
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...