Autorităţile moldovene trebuie să înţeleagă că crearea unor ameninţări la adresa securităţii forţelor de menţinere a păcii din Transnistria va fi considerată drept un atac, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, răspunzând la o întrebare despre situaţia din jurul Transnistriei la ceremonia de deschidere a noului an de învăţământ la Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova (MGIMO), potrivit RIA Novosti.
Este al doilea avertisment transmis de Lavrov Chişinăului în mai puţin de 48 de ore, remarcă în acest context observatori moldoveni.
Rusia dispune de o forţă de menţinere a păcii în Transnistria de la începutul anilor 1990, când în urma unui conflict armat separatiştii proruşi au zmuls cea mai mare parte a regiunii de sub controlul Chişinăului.
Moscova susţine că armata sa se află în stânga Nistrului pentru a menţine pacea şi stabilitatea, însă Chişinăul doreşte ca Rusia să-şi retragă Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria (GOTR), creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a a URSS în regiune, şi transformarea misiunii de pace într-una de observatori civili, sub egida ONU.
‘Toţi ar trebui să înţeleagă că orice acţiune care ar pune în pericol securitatea trupelor noastre (în Transnistria) va fi considerată – în conformitate cu dreptul internaţional – drept un atac asupra Rusiei, aşa cum s-a întâmplat în Osetia de Sud, când trupele noastre de menţinere a păcii au fost atacate de (fostul preşedinte georgian) Saakaşvili’, a afirmat Lavrov.
Acel incident, în 2008, a dus la un război de cinci zile în care forţele ruse au ocupat mai multe oraşe georgiene. La scurt timp după aceea, Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia.
Transnistria, care depinde puternic de sprijinul Moscovei, a raportat o serie de atacuri sporadice în aprilie, amplificând şi mai mult tensiunile deja crescute în urma intervenţiei Rusiei în Ucraina, care se învecinează cu Republica Moldova.
Abordarea Chişinăului privind modul de rezolvare a conflictului transnistrean rămâne neschimbată şi vizează soluţionarea sa pe căi paşnice şi politice, a declarat Biroul Politici de Reintegrare într-o primă reacţie a autorităţilor moldovene la avertismentul transmis de ministrul rus de externe, potrivit Deschide.md.
Contactată de Deschide.md, Mariana Sarî, ofiţerul de presă al Biroului Politici de Reintegrare, a declarat că autorităţile de la Chişinău îşi doresc să soluţioneze conflictul transnistrean ‘pe căi paşnice şi politice, cu identificarea unei soluţii durabile şi atotcuprinzătoare, care să respecte caracterul unitar, suveran şi teritorial indivizibil al Republicii Moldova, consolidând statalitatea, reconstituind spaţiile unice şi completând reformele structurale asumate pe întreg teritoriul ţării’.
Referitor la o altă declaraţie a lui Serghei Lavrov făcută miercuri privind disponibilitatea Moscovei de a face totul pentru a apăra interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova, Biroul Politici de Reintegrare a subliniat că ‘drepturile şi libertăţile acestora nu se încalcă (…) în raioanele din est (în domeniile public, educaţional, media etc)’. ‘Mai mult, în negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol limba de comunicare şi de purtare a corespondenţei este limba rusă’, a adăugat reprezentanta acestui birou.
‘În acelaşi timp, constatăm o limitare deliberată în regiunea transnistreană a drepturilor vorbiSorin Popescutorilor de limbă română şi a cetăţenilor Republicii Moldova ce posedă acte de model naţional, care sunt catalogaţi drept străini şi cărora le este interzisă exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (libertatea de exprimare, libera circulaţie, educaţie în limba maternă, nediscriminarea pe criterii etnice şi de naţionalitate etc). Din această perspectivă, valorile democratice şi egalitatea în drepturi trebuie privite echitabil şi bazat pe garanţiile dreptului constituţional şi internaţional’, a comentat Mariana Sarî.
Totodată, ea a indicat că, în acest an, au avut loc şase întrevederi de lucru între Chişinău şi Tiraspol la nivel de reprezentanţi politici şi 12 şedinţe ale grupurilor de lucru sectoriale.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, declarase miercuri că Moscova va face totul pentru a proteja interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova.
”Să nu uităm că, pe lângă Transnistria, în Republica Moldova mai există şi Găgăuzia, care, de asemenea, revendică un statut special. Apropo, ea are unele elemente ale unui statut special. Şi cred că liderii moldoveni vor face ceea ce trebuie dacă vor înceta jocurile geopolitice impuse de Occident şi se vor gândi la interesele acelor oameni care trăiesc unul lângă altul’, a afirmat Lavrov, într-o declaraţie citată de Radio Chişinău, în cadrul unui forum.