Boştină câştigă arbitrajul de 21 de mil. euro pentru statul român contra PWT Wasser und Abwassertechnik GmbH

Casa  de avocatură Boştină şi Asociaţii a câştigat la Curtea de Internaţională de Arbitraj disputa pe care Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare o avea cu firma germană PWT Wasser und Abwassertechnik GmbH, care viza un contract din 2004, cu o miză de peste 21 de milioane de euro.
Cristina Şomănescu - mar, 03 sept. 2013, 09:27
Boştină câştigă arbitrajul de 21 de mil. euro pentru statul român contra PWT Wasser und Abwassertechnik GmbH

Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP) – în prezent în subordinea Ministerului Fondurilor Europene – Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile – a încheiat pe 19 octombrie 2004 un contract de reabilitare a staţiei de tratare a apelor uzate Timişoara cu firma germană PWT Wasser und Abwassertechnik GmbH.

PWT Wasser und Abwassertechnik GmbH a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice – Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ) şi a solicitat Tribunalului Arbitral să constate că este îndreptăţită la o extindere a perioadei de execuţie a contractului însumând 35,8 luni, ca urmare a întârzierilor pretins cauzate de angajator (OPCP), precum şi să oblige OPCP la plata sumei de 18,12 milioane de euro reprezentând costuri aferente perioadei de extindere solicitate.

OPCP a formulat cerere reconvenţională, solicitând plata de penalităţi pentru întârzierea în executarea contractului, precum şi restituirea de către firma german[ PWT a sumei de 3.26 milioane de euro plus dobânda legală, reprezentând suma determinată în procedura prearbitrală (DAB) în favoarea PWT, achitată de OPCP subsecvent pronunţării deciziei DAB.

Prin decizia din 12 August 2013, tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiată solicitarea PWT de a obliga OPCP la plata sumei de 18,12 milioane de euro, şi, de asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea firmei de extindere a perioadei de execuţie.

Mai mult, PWT a fost obligată să plătească OPCP peste 3.26 milioane de euro plus dobânda legală calculată conform legii române, de la data comunicării hotărârii.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...