Primăria Sectorului 4 anunţă redeschiderea Pasajului Unirii

Primăria Sectorului 4 a anunţat, sâmbătă dimineaţa, redeschiderea Pasajului Unirii.
AGERPRES - sâm, 03 sept. 2022, 10:20
Primăria Sectorului 4 anunţă redeschiderea Pasajului Unirii

„Pasajul rutier Unirii se redeschide circulaţiei înainte de începerea noului an şcolar. După 77 de zile de muncă, fără niciun fel de întârziere, lucrările de punere în siguranţă a celui mai important obiectiv de infrastructură din Capitală s-au încheiat. Urmare a unei investiţii de 12 milioane de euro, Pasajul rutier Unirii, cu o lungime de aproximativ 900 de metri, a devenit cel mai sigur tunel rutier, din punct de vedere al infrastructurii din România, dar şi cel mai tehnologizat din ţară”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, peste 1.800 de ore de lucru au fost necesare pentru această transformare, timp în care constructorii au izolat toate infiltraţiile de la nivelul carosabilului, au închis fisurile din pereţii interiori ai pasajului prin injectarea unor mortare speciale, pe care, ulterior, i-au îmbrăcat cu peste 3.000 de panouri metalice.

Pentru a creşte vizibilitatea în tunel, au fost montate 498 de corpuri de iluminat şi bandă LED pe o suprafaţă de 4 kilometri.

Totodată, la suprafaţă au fost instalaţi 30 de stâlpi de iluminat, precum şi 150 de proiectoare (pe rampă), astfel încât iluminatul în pasaj să devină un ghidaj de siguranţă pentru şoferi.

„Pasajul Unirii are, în momentul de faţă, cel mai performant sistem de ventilaţie. De ultimă generaţie, conceput special pentru aerisirea pasajelor rutiere, precum arhicunoscutul tunel rutier Mont Blanc ce leagă Franţa de Italia, sistemul este complet automatizat şi are două regimuri de funcţionare. Acesta este compus din 60 de ventilatoare, care intervin de îndată în momentul în care nivelul noxelor în tunel ajunge să fie unul foarte ridicat şi, totodată, evacuează fumul către zonele de ieşire, în caz de incendiu”, se precizează în comunicatul citat.

În paralel cu aceste lucrări, s-a intervenit la înlocuirea reţelelor edilitare de apă şi canal, a celor electrice, în vederea instalării noului sistem de iluminat, precum şi la montarea unui nou sistem de supraveghere video.

Pasajul a fost dotat cu două defibrilatoare automate pentru situaţii de urgenţă, cât şi cu amplificatoare pentru semnalul de telefonie mobilă.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...