Scholz promite Ucrainei că Germania nu va ceda în susţinerea sa. Marş al diasporei ruse la Koln

Cancelarul german Olaf Scholz i-a promis premierului ucrainean Denis Şmigal, cu care s-a întâlnit duminică la Berlin, că Germania ''nu va ceda în sprijinul ei faţă de Ucraina'' pe plan militar, politic, financiar şi umanitar, în timp ce în oraşul Koln circa două mii de membri ai diasporei ruse au manifestat cerând Germaniei să nu mai susţină Ucraina în războiul cu Rusia şi să renunţe la sancţiunile împotriva Moscovei, relatează agenţiile EFE şi Reuters.
AGERPRES - lun, 05 sept. 2022, 08:53
Scholz promite Ucrainei că Germania nu va ceda în susţinerea sa. Marş al diasporei ruse la Koln

Scholz a mai semnalat că, în pofida războiului aflat în desfăşurare, este important ”să se planifice încă de acum reconstrucţia” şi ”să fim pregătiţi pentru această sarcină pe termen lung”, potrivit unui comunicat emis de executivul german după întâlnirea celor doi şefi de guvern.

Cancelarul german a amintit în acest sens că ţara sa va organiza, ca preşedintă în exerciţiu a G7, împreună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, o conferinţă la nivel de experţi pe 25 octombrie la Berlin, ”pentru a dezbate orientarea şi arhitectura necesare reconstrucţiei” Ucrainei după ce agresiunea militară rusă va fi încetat.

Cât despre statutul de ţară candidată la UE primit de Ucraina, Scholz a reafirmat că această ţară trebuie să implementeze reforme privind statul de drept şi sistemul judiciar, reforme importante pentru a putea atrage investiţii în vederea reconstrucţiei ţării.

La rândul său, premierul ucrainean a mulţumit Germaniei pentru ajutorul constând în bani şi armament, dar i-a cerut acesteia să-şi asume un ”leadership” sporit la nivelul UE pentru a impulsiona reconstrucţia Ucrainei, care speră să primească săptămâna aceasta din partea Uniunii Europene un ajutor financiar de cinci miliarde de euro, destinat susţinerii economiei şi armatei ucrainene.

Tot duminică, circa două mii de membri ai diasporei ruse din Germania au participat în oraşul Koln la un marş inedit, la care au cerut Germaniei să înceteze sprijinirea Ucrainei şi să renunţe la sancţiunile impuse Rusiei.

Marşul a fost întâmpinat de câteva zeci de contra-manifestanţi, care s-au adunat în apropierea catedralei din Koln pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina.

Mulţi dintre protestatarii proruşi purtau drapele ruseşti sau pancarte cu NATO tăiat cu o linie roşie. ”Germania este în haos”, spunea Elena Kolbasnikova, organizatoarea marşului, care a repetat ideea preşedintelui rus Vladimir Putin că invazia rusă ar fi menită să protejeze populaţia rusofonă din estul Ucrainei.

”Cum vom supravieţui iarna aceasta ?”, a întrebat organizatoarea acelui marş, referindu-se la criza energetică.

Deşi este puternic dependentă de sursele de energie ruseşti, Germania ”va putea face faţă acestei ierni”, a asigurat duminică mai devreme Olaf Scholz, după ce compania rusă Gazprom a anunţat vineri suspendarea completă a livrărilor de gaze prin gazoductul Nord Stream.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...