Noul şef al BVB: Bursa poate atrage 200.000 de investitori locali

Noul director general al Bursei de Valori Bucureşti, polonezul Ludwik Sobolewski, vrea să facă din aceasta replica succesului pe care l-a avut la Bursa din Varşovia. Ţintele lui: să uşureze accesul investitorilor în ringul acesteia şi să facă din listările de companii noi evenimente frecvente. Ludwik Sobolewski a fost preşedintele executiv al Bursei din Varşovia până în ianuarie.
Economica.net - mar, 03 sept. 2013, 12:51
Noul şef al BVB: Bursa poate atrage 200.000 de investitori locali

„Cred că Bursa din Bucureşti merită cel puţin 200.000 de investitori”, a declarat, astăzi, Ludwik Sobolewski, noul director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la primul spu contact cu publicul român în noua sa calitate oficială. În prezent există circa 100.000 de investitori înregistraţi la BVB, dar numai câteva mii sunt activi.

Ludwik Sobolewski şi-a început mandatul anunţând un program agresiv de atragere a companiilor şi a investitorilor, cu care să repete, la Bucureşti, istoria dezvoltării Bursei din Varşovia.

Oficialul a început deja seria de contacte bilaterale prin care să se ajungă la „listarea companiilor private relevante” şi campania de convingere a autorităţilor guvernamentale că nu au nevoie să privatizeze marile companii de stat şi la alte burse decât la cea din Bucureşti”.

La BVB, într-o lună bună, media tranzacţiilor ajunge la 10 milioane de euro, în vreme ce la Varşovia depăşeşte 200 de milioane de euro, recunoaşte Sobolewski, care are însă încredere în planurile lui.

„Bursa noastră (cea de la Bucureşti) corespunde la toate criteriile care contribuie la oferte publice de succes”, a mai spus LUdwik Sobolewski, care s-a opus ideii listării duble a Romgaz şi la Bucureşti şi pe o altă piaţă, cu care cochetează unii oficiali.

Până acum un an, ca preşedinte executiv al Bursei din Varşovia, s-a zbătut să aducă Fondul Proprietatea la cota acesteia. „Atunci trebuia să-mi realizez programul de expansiune agresivă de acolo, acum sunt aici să dezvolt Bursa din Bucureşti”, explică polonezul.

Nou director al BVB nu concepe varianta ca Guvernul României să încetinească ritmul listărilor, dacă presiunea FMI va slăbi.

„Nu pot să cred că Guvernul nu-şi va aplica planul”, a răspuns directorul BVB la întrebarea: ce ar face pentru dezvoltarea bursei dacă nici una din marile companii de stat promise bursei nu vor fi listate.

Sobolewski vrea să facă un fapt frecvent din ofertele publice iniţiale (IPO) de vânzare de acţiuni prin care companiile ajung la cota bursei. „Frecvent” ar putea însemna câte un IPO pe lună şi 20 de noi companii aduse la bursă în doi ani, potrivit exemplelor date de directorul BVB, în context, fără să-şi asume aceste ţinte.

„Mă interesează implementarea unui mecanism, mai mult decât cifrele, deşi îmi place să-l citez pe Winston Churchill, care spunea că, din când în când, trebuie să ne mai uităm şila cifre”, a completat Ludwik Sobolewski.

Luni va începe oferta publică iniţială prin care Nuclearelectrica încearcă să atragă prin bursă 272 până la 369 de milioane de lei. Luna viitoare este aşteptată IPO Romgaz.

Ludwik Sobolewski a condus campania de atragere a peste 700 de companii noi la Bursa din Varşovia, în timpul celor şapte ani cât acondus-o. Majoritatea noi intratelor sunt listate pe sistemul alternativ NewConnect dezvoltat în 2007 pentru micii întreprinzători. Ofertele iniţiale derulate prin bursa poloneză a valorat peste 13 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...