FMI propune ca fiecare stat membru UE să aibă un ritm diferit de reducere a datoriei

Uniunea Europeană ar trebui să înfiinţeze o capacitate fiscală pentru a plăti pentru bunurile publice ale blocului comunitar, să stabilească o legătură între ritmul reducerii datoriilor şi riscul individual de ţară, şi să lase consiliile fiscale independente să aibă un rol mai mare în politică, se arată într-un raport publicat luni de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 sept. 2022, 11:50
FMI propune ca fiecare stat membru UE să aibă un ritm diferit de reducere a datoriei

Propunerile FMI coincid cu discuţiile miniştrilor de Finanţe ai UE de săptămâna acesta privind modul de adaptare al cadrului fiscal al UE la noua realizate a datoriilor publice ridicate şi a investiţiilor masive necesare pentru a limita schimbările climatice, scrie Agerpres.

Reglementările fiscale ale UE prevăd protejarea valorii euro prin limitarea împrumuturilor guvernamentale. Uniunea Europeană a suspendat în martie 2020 aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus

În prezent, nivelul datoriilor în ţările blocului comunitar se situează de la 190% din PIB în Grecia la 17,6% din PIB în Estonia, iar actualele reglementări privind reducerea datoriilor nu sunt fezabile pentru guvernele cu un grad de îndatorare ridicat.

Prin urmare, FMI a propus ca fiecare ţară să aibă un ritm diferit de reducere a datoriei.
„Viteza şi ambiţia ajustărilor fiscale vor fi legate de nivelul riscurilor financiare”, se arată în propunerea FMI.

Nivelul riscului ar trebui stabilit printr-o analiză sustenabilă a datoriei, cu o metodologie comună, dezvoltată de un nou şi independent Consiliu Fiscal European, sau de adjuncţii miniştrilor de Finanţe ai UE, grupaţi în Comitetul economic şi financiar (CEF) al blocului comunitar.

„Ţările cu un risc fiscal mai ridicat ar trebui să conveargă spre un sold bugetar zero sau pozitiv, în următorii tre-cinci ani. Statele cu un risc fiscal mai scăzut şi un nivel al datoriei sub pragul de 60% din PIB ar trebui să aibă mai multă flexibilitate, dar încă trebuie să ia în considerare riscurile când îşi fac planuri”, apreciază FMI.

Conform instituţiei, consiliile naţionale fiscale independente ar trebui să aibă un rol mai mare în deciziile politice, sprijinind proiecţiile macroeconomice, evaluând riscurile fiscale şi asigurând consistenţa plafonului de cheltuieli şi a planurilor fiscale.

De asemenea, UE ar trebui să înfiinţeze o capacitate fiscală pentru stabilizarea macroeconomică şi pentru a furniza bunuri publice la nivelul blocului comunitar, se arată în raportul Fondului Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...