Măsuri sociale în Portugalia: 125 de euro pentru fiecare copil din familiile cu venituri mici, jumătate de pensie pentru pensionari, reducerea TVA la energie, plafonarea chiriilor

Guvernul portughez a dezvăluit luni un pachet de măsuri pentru a ajuta familiile să facă faţă inflaţiei, în valoare de 2,4 miliarde de euro, care va include în special o reducere a taxelor pe energie, notează AFP.
AGERPRES - mar, 06 sept. 2022, 09:21
Măsuri sociale în Portugalia: 125 de euro pentru fiecare copil din familiile cu venituri mici, jumătate de pensie pentru pensionari, reducerea TVA la energie, plafonarea chiriilor

Executivul socialist plănuieşte, de asemenea, un ajutor direct pentru familii şi o creştere extraordinară a pensiilor, a declarat premierul portughez, Antonio Costa, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

Acest program de opt măsuri numit „familiile mai întâi” a fost estimat la 2,4 miliarde de euro (aproximativ 1% din PIB-ul ţării) şi se adaugă sumei de 1,6 miliarde de euro ajutoare deja plătite până în septembrie.

„Au trecut treizeci de ani de când nu am mai văzut o creştere atât de netă şi bruscă a costului vieţii”, a precizat Antonio Costa, preconizând în acelaşi timp „multă prudenţă pentru a nu alimenta o spirală inflaţionistă”.

Guvernul plănuieşte astfel să plătească un cec de 125 de euro de persoană, majorat cu 50 de euro pentru fiecare copil, portughezilor care câştigă până la 2.700 de euro brut lunar.

Pensionarii vor primi un supliment echivalent cu jumătate din pensia lor lunară.

Executivul, cu majoritate absolută în parlament, va cere deputaţilor să voteze pentru o reducere a TVA-ului la energie electrică, de la 13 la 6%, şi va prelungi până la sfârşitul anului reducerea taxelor la carburanţi deja în vigoare.

Antonio Costa a mai anunţat pentru anul viitor un plafon de 2% la majorarea chiriilor şi îngheţarea tarifelor transportului în comun.

În Portugalia, preţurile de consum au crescut în august cu 9% pe un an, potrivit unei estimări provizorii a Institutului naţional de statistică.

Guvernul va anunţa în curând ajutoare pentru companii, care vor fi acordate după întâlnirea miniştrilor europeni ai energiei, programată vineri la Bruxelles, pentru a face faţă creşterii preţurilor la energie electrică.

Guvernatorul Băncii Portugaliei, Mario Centeno, a avertizat vineri cu privire la riscul de „promovare a unor măsurilor prociclice”, care ar încuraja inflaţia, într-un context de „creştere economică cu şomaj istoric scăzut” şi creştere a salariilor „cu aproximativ 4% in medie”.

PIB-ul Portugaliei a stagnat în al doilea trimestru comparativ cu primele trei luni ale anului, crescând cu 7,1% pe un an, în timp ce rata şomajului a continuat să scadă în iulie, la 5,9%.

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...