Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
„Ungaria susţine aderarea la Zona Schengen a României şi România poate conta pe susţinerea Ungariei în acest sens”, a precizat Katalin Novak.
Ea a menţionat că în discuţiile cu preşedintele Iohannis a fost abordată şi situaţia maghiarilor care trăiesc în România, remarcând faptul că aceştia au asigurată reprezentarea la cel mai înalt nivel, în condiţiile în care UDMR face parte din Guvern.
„I-am spus domnului preşedinte că Ungaria este de fapt o naţiune solidară şi ne bucurăm să vedem că maghiarii din Transilvania au asigurată reprezentarea la cel mai înalt nivel, UDMR fiind parte din Guvern. Ne bucurăm să vedem acest lucru şi avem încredere că interesul nostru, respectiv succesul, traiul de zi cu zi în plaiurile natale va fi posibil şi pentru cetăţenii de etnie maghiară din România. Am convenit acest lucru cu domnul preşedinte. Rezumând, sumarizând eu am încredere că putem continua şi în viitor această colaborare, acest dialog pragmatic pentru viitor, poate cel mai curând la Budapesta şi la alte foruri internaţionale”, a spus Katalin Novak.
Totodată, ea a subliniat că este în interesul Ungariei şi al Poloniei să primească „fondurile europene cuvenite”, necesare pentru a creşte independenţa energetică.
„Am vorbit, de asemenea, despre cele subliniate de domnul preşedinte, că este interesul nostru comun să obţinem un acord între Uniunea Europeană şi Ungaria referitor la resursele cuvenite Ungariei. Aş extinde asta şi pentru Polonia. Este şi interesul nostru ca şi Polonia să primească resursele, fondurile europene cuvenite, care sunt necesare pentru a ne creşte independenţa energetică, respectiv să trecem cât se poate mai bine această perioadă plină de provocări şi Europa să se întărească, să se consolideze în acest sens”, a menţionat Katalin Novak.